Presupusa atacatoare de origine yemenită riscă pedeapsa cu moartea pentru înjunghierea mortală, la Abu Dhabi, a profesoarei americane de origine română Ibolya Ryan, al cărei fost soţ a catalogat-o pe atacatoare un „monstru” şi i-a adus un omagiu fostei sale soţii, relatează Daily Mail online. Potrivit publicaţiei britanice, Dala al Hashemi, o cetăţeană EAU de origine yemenită în vârstă de 38 de ani, a fost arestată joi ca suspectă pentru uciderea profesoarei, care s-a mutat în Orientul Mijlociu în căutarea unei vieţi mai bune, după divorţ. Potrivit poliţiei locale, presupusa atacatoare, care a atras-o pe Ryan într-o conversaţie pretinzând că este o femeie bărtână şi vulnerabilă, a atacat-o pe profesoară din cauza naţionalităţii acesteia.Yemenita a atacat-o pe Ryan în cabina toaletei, înjunghiind-o de mai multe ori cu un cuţit de măcelărie. După ce aceasta a fugit, profesoara rănită a ieşit împleticindu-se în holul principal al mallului, în apropiere de supermarketul Waitrose, dar s-a prăbuşit într-o baltă de sânge, scrie Daily Mail, care citează speculaţii potrivit cărora atacatoarea ar fi făcut parte dintr-o celulă teroristă şi nu ar fi fost o „lupoaică singuratică”.Pe de altă parte, soţul victimei a dezvăluit că suspecta ar fi recunoscut crima, potrivit poliţiei locale. „După mine, totul pare destul de evident, iar ea a mărturisit”, a declarat el, adăugând că a fost traumatizat de imaginile publicate de presa locală după atac, referindu-se la un cuţit pătat de sânge, pe podeaua băii, şi la dâre de sânge lăsate de fosta soţie care a încercat să ceară ajutor.”Aceşti copii minunaţi pe care-i am… mă voi asigura că vor avea parte de alinare, de amintirea mamei lor şi de viitor”, a dat el asigurări, afirmând că, în opinia sa, atacatoarea face parte dintr-o celulă teroristă.”Odihneşte-te-n pace, iubirea noastră. Frumuseţea şi dragostea ta pură vor continua să trăiască prin noi pentru totdeauna”, a scris el într-un mesaj online, potrivit publicaţiei britanice.Poliţia din EAU a declarat pentru postul american ABC News că există informaţii potrivit cărora suspecta „nu este o lupoaică singuratică”, iar locuinţa acesteia era „o bază de operaţiuni”. „Poate fi implicată o celulă (teroristă), desigur, dar, aşa cum se vede în imaginile înregistrate şi după ceea ce avea în maşină, ea avea tot ce-i trebuia”, potrivit poliţiei. Al Hashemi a fost arestată în urma unei descinderi la domiciliu şi este acuzată că a pus o bombă la locuinţa unui doctor american de origine egipteană, potrivit autorităţilor din EAU.După divorţ, fostul soţ s-a mutat la Viena, iar Ibolya Ryan la Abu Dhabi. Fiica cuplului, în vârstă de 13 ani, a plecat cu tatăl ei, iar fiii lor gemeni, în vârstă de 11 ani, cu mama lor. El a declarat că familia se gândea să se întoarcă împreună în Statele Unite, după ce băieţii îşi încheiau studiile în statul arab.Fostul soţ al profesoarei a declarat pentru CNN că nu este sigur că ar putea-o ierta pe atactaore, aşa cum prevede legea în EAU, în cazul în care va fi găsită vinovată şi condamnată la moarte. „Nu cred că am puterea sa iert. Este şocant pentru mine. Nu vreau să-mi asum această responsabilitate. Dar va trebui să aşteptăm să vedem”, a declarat el.Într-un comunicat pentru agenţia guvernamentală de ştiri din EAU, el a admis că-i este „teamă”, ca american, în Orientul Mijlociu. „Am simţit că forţele întunericului s-au exprimat foarte clar aici, în Orientul Mijlociu, (dar) vor dispărea în timp mulţumită forţelor binelui pe care le-am văzut aici”, a declarat el. Guvernul EAU a promis să plătească costurile cu şcolarizarea, inclusiv la universitate, pentru cei trei copii ai cuplului.