Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a lăudat la Barcelona meritele unităţii

felipe-rege-spaniaRegele Felipe al VI-lea al Spaniei a lăudat joi în Catalonia meritele unităţii, cu ocazia primului său discurs susţinut în regiune de la organizarea votului simbolic pe tema independenţei.„Nu putem permite slăbirea sau divizarea, deoarece lumea avansează mai mult spre integrare, o consecinţă tot mai mare a interdependenţei, care ne defineşte societăţile şi economiile”, a spus monarhul cu ocazia unui discurs susţinut în faţa liderilor catalani.Regele, aflat la putere din iunie, s-a exprimat şi în faţa lui Artur Mas, preşedintele Cataloniei, care a anunţat la sfârşitul lui noiembrie o foaie de parcurs pe care doreşte să o urmeze pentru a duce această puternică regiune din nord-estul Spaniei spre independenţă începând din 2016.„Mai mult ca oricând trebuie să ne unim forţele şi strategiile”, a spus Felipe al VI-lea, subliniind, totodată, necesitatea unui spirit de „cooperare şi solidaritate”.La 9 noiembrie, 1,9 milioane de catalani au votat în cadrul unei consultări simbolice în favoarea independenţei regiunii de 7,5 milioane de locuitori.Înainte de intervenţia regelui spaniol, preşedintele catalan i-a urat bun venit, fără a aborda subiectul polemic.Regele, care s-a exprimat şi în catalană, a apărat Constituţia spaniolă, în baza căreia sunt repartizate atribuţiile între puterea centrală şi regiuni, dând asigurări că aceasta va garanta, de asemenea, „diversitatea culturală, teritorială şi politică a Spaniei”.