IAȘUL ESTE CEEA CE ESTE

Adi Cristi

Iașul trebuie să-și asume, cu sau fără recunoaşterea formală a legiuitorului, statutul său de Oraș inițiator al Revoluției române din decembrie 1989. Partea formală a acestei recunoașteri ține mai mult de incapacitatea oamenilor politici ai urbei, care s-au dovedit a fi copleșiți de misiunea pe care istoria le-a încredințat-o, de a se ridica la înălțimea evenimentului pe care revoluționarii ieșeni și l-au asumat pe 14 decembrie 1989.

După victoria Revoluției din decembrie 1989 au început să apară orgoliile mărunte și vendetele celor care au încercat să confiște revoluția, să o tragă după perdele sau sub paturi, locuri în care aceștia au consumat momentul revoluționar, pentru ca astăzi să încerce să uite cine au fost adevărații artizani ai libertății la români, adevărații învingători ai regimului comunist.
La Iași, pe 14 decembrie 1989, Frontul Popular Român a pus în gardă puterea comunistă de atunci, făcând-o să reacționeze printr-o mobilizare specifică stării de asediu. În jurul orei 16, în Piața Unirii, pe 14 decembrie 1989, întreg perimetru era tratat cu o maximă rigoare, astfel încât nici un pieton nu avea dreptul să se oprească, sub nici un motiv, în spațiul în care a fost anunțat că va avea loc o întâlnire pașnică, de protest, împotriva regimului comunist.  Era pentru prima oară când o organizație construită după criteriile conspirative ataca frontal dictatura ceauşistă, solicitându-i demisia.

Gestul în sine a fost memorat de istorie ca fiind începutul Revoluției române de la 1989, corectând excesul unora de a demonstra că 16 decembrie (momentul în care a ieșit în stradă Timișoara) a fost o dată ce s-a consumat înaintea celei de 14 decembrie.

Semnalul tras la Iași, de Frontul Popular Român, a fost cea mai importantă reacție a opoziției regimului comunist, opoziție crescută în interiorul sistemului, dovedindu-se a fi cunoscătoarea în detaliu a modului în care Nicolae Ceaușescu va reacționa, prin aparatul său represiv.

La Iași, înainte chiar de 14 decembrie, s-au făcut arestări în ale căror mandate era trecut atacul împotriva orânduirii socialiste, infracțiune ce se pedepsea cu ani grei de pușcărie. La Iași a fost făcut public, pentru prima oară în regimul comunist, un program revoluționar, de schimbarea regimului politic cu unul democrat, dator cetățeanului cu minuțioasa respectare a drepturilor și libertăților cetățenești. Mai mult, Iașul a dat semnalul revoluției pașnice și nu violente, a revoluției care să ofere votului popular, liber exprimat, șansa de a alege felul în care să decidem cum vom trăi.

Ocuparea Pieței Unirii de către forțele de represiune, arestările care au fost declanșate în rândul inițiatorilor acestui protest față de o conducere dovedită a fi o conducere anti-socială, a oferit puterii anilor 1989 ultima reacție de a se opune în fața propriului său popor, pe care ar fi trebuit să-l reprezinte și nicidecum să-l condamne la foame, frig, mizerie, umilință, batjocură.

Istoricii și-au dat seama că a sosit vremea ca patimile și orgoliile să se așeze, astfel încât adevărul să iasă la suprafață. Iașul poate fi astfel considerat, cu acte în regulă, dovedite de-a lungul celor 25 de ani de cercetare științifică a momentului, oraș inițiator al Revoluției române din decembrie 1989.

Așa cum ziua de 24 ianuarie a fost recunoscută în termenii sărbătorii naționale a românilor (doar după 155 de ani, astfel încât anul acesta întreaga țară va sărbătorii ”Mica Unire”, cum este cunoscută în istorie unirea celor două provincii române, Moldova și Țara Românească), tot așa cred că este timpul ca după 25 de ani să existe un text de lege prin care din nou să i se facă o reparație morală acestui oraș considerat a fi spațiul în care s-a dat tonul la România modernă, țară construită de generația Junimii, în principal.

Avem nevoie de această punere în normalitate a unei pagini calde de istorie, pentru a nu mai lăsa anii să modifice aberant evenimentele. Să știm care ne este începutul, pentru a avea în clar care să ne fie ținta de atins. Este timpul să nu mai orbecăi printre tot felul de compromisuri, care mai de care mai ciudate și să dăm Iașului dreptul de a fi ceea ce a fost, orașul începuturilor, așa cum ar trebui să dăm acestui oraș vizibilitatea necesară pentru a fi perceput exact ceea ce este de peste 150 de ani, capitală cultural europeană. Iașul este ceea ce este, ceea ce vor unii să nu fie.