La 14 decembrie 2014, premierul Victor Ponta l-a propus pe Mihai Tudose pentru ocuparea portofoliului de ministru al Economiei și Turismului. Mihai Tudose s-a născut la 6 martie 1967, la Brăila. În perioada 1991-1994, a urmat Facultatea de științe juridice și administrative din București, iar în 2001 a absolvit cursul postuniversitar „Management și gestiunea afacerilor”. În 2002 a urmat un curs de specializare la Bruxelles — Controlul Parlamentar al Forțelor Armate NATO. În 2006, a urmat cursuri de specializare la Colegiul Superior de Securitate Națională, Serviciul Român de Informații și la Colegiul Național de Apărare. De asemenea, în același an a absolvit un seminar pentru cadre de conducere (SES), la Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate — Garmisch din Germania. În perioada 2006-2007 a urmat un master în Politici Economice Europene, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, în 2007 a absolvit un curs de specializare în „Analiza și rezolvarea conflictelor armate”, la Universitatea Georgetown din Statele Unite ale Americii, în colaborare cu Colegiul Național de Apărare; în 2006-2007, a urmat un curs postuniversitar la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea de Științe Economice, specializarea „Managementul comunicării și relații publice”; iar în 2007 — cursuri de formare profesională postuniversitară, la Institutul Diplomatic Român, sub egida Ministerului Afacerilor Externe. Și-a susținut doctoratul în 2007, la Academia Națională de Informații. În perioada 1992-1999, a fost șef de birou senatorial, iar din 1999 până în 2000 a fost consilier județean Brăila, lucrând, în același timp, ca jurist la SC Farex SA Brăila. A intrat în politică în 1992, ca membru FDSN, iar în perioada 1992-1996 a fost secretar organizatoric. A fost vicepreședinte al Organizației de Tineret a PDSR Central (1997-2002) și președinte OT PDSR Brăila (1997-2002). A fost membru în Consiliul Național PSD și președinte PSD municipiul Brăila. Din 1996 a fost vicepreședinte al Organizației Județene PSD Brăila. La 12 decembrie 2014, Mihai Tudose a fost ales președinte al Organizației Județene PSD Brăila. A intrat în Parlamentul României în anul 2000, după ce a câștigat primul mandat de deputat. Au urmat mandatele 2004-2008, când a candidat pe listele Uniunii Naționale PSD+PUR; 2008-2012, pe listele Alianței Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator, iar la 9 decembrie 2012, a câștigat cel de-al IV-lea mandat de deputat. Începând cu mandatul 2004-2008, este președinte al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților. A fost membru supleant (2000-dec. 2006), apoi membru (2006-2008, 2008-2012, 2012 — prezent) în Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.