Iohannis, la 97 de ani de la unirea cu Bucovina: Bucovina este o invitație pentru descoperirea României profunde

IohannisBucovina ocupă un loc special în istoria națiunii noastre și în conștiința poporului român și este „o invitație pentru descoperirea României profunde”, a afirmat sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele Klaus Iohannis. Șeful statului menționează că aniversarea a 97 de ani de la unirea Bucovinei cu România se suprapune anul acesta, pentru prima oară, cu ‘Ziua Bucovinei’, sărbătoare instituită prin legea adoptată luna trecută de Parlamentul României.
Președintele reamintește în mesajul său că după aproape un secol și jumătate de ocupație străină Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a țării din care fusese ruptă în 1775. „Indiferent de contextul politic, spiritul și identitatea românească au dăinuit pe întreg ținutul bucovinean. Este în primul rând meritul oamenilor, care nu au contenit să gândească, să simtă și să trăiască românește în pofida tuturor vitregiilor la care i-a supus istoria. Bucovina ocupă un loc special în istoria națiunii noastre și în conștiința poporului român. Este locul copilăriei și tinereții poetului național, Mihai Eminescu, dar și spațiul unde se află Cetatea de Scaun a lui Ștefan cel Mare și mormintele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița. Cu oamenii săi harnici ce prețuiesc și duc mai departe tradițiile și obiceiurile populare, Bucovina este o invitație pentru descoperirea României profunde”, a scris Iohannis pe pagina de Facebook.