„Decizie istorică” și „gest curajos” – anunțul restabilirii relațiilor diplomatice între Statele Unite și Cuba a fost primit miercuri cu entuziasm în America și Europa, unde se speră că acest gest va scoate Cuba din izolare. Unul dintre principalii artizani ai acestei reconcilieri, papa Francisc, a fost primul care a salutat miercuri „decizia istorică” anunțată puțin mai devreme simultan la Washington și Havana de liderii cubanez Raul Castro și american Barack Obama, amintește AFP. Sfântul Scaun a confirmat de asemenea, într-un comunicat, că în octombrie a primit delegații din cele două țări, oferindu-și „bunele oficii pentru a favoriza un dialog constructiv pe teme delicate”. Canada a felicitat de asemenea cele două guverne „pentru dialogul și negocierile… care vor conduce la relații normalizate”, potrivit lui Stephen Harper, primul ministru al uneia dintre puținele țări din America care nu au rupt niciodată relațiile diplomatice cu Cuba după revoluția din 1959. Țările din America Latină, reunite pentru al 47-lea summit Mercosur în Argentina, au salutat acest pas spre pace pe continent. Chiar și criticul cel mai înverșunat al Washingtonului, președintele Venezuelei Nicolas Maduro, a salutat această „rectificare istorică”. La rândul său, ministrul ecuadorian de externe a felicitat pe Twitter „Cuba și Statele Unite pentru acordurile obținute”, în timp ce omologul său chilian speră că acest „început al sfârșitului războiului rece pe continentul american” va permite „o normalizare” a relațiilor care, a spus el, „va face bine întregii regiuni”. Iar potrivit președintelui columbian, Juan Manuel Santos, mare aliat al Statelor Unite în regiune, această apropiere de Cuba, după o jumătate de secol de tăcere diplomatică, „deschide ușa… ca într-un viitor apropiat să ne putem îndeplini visul de a avea un continent unde domnește pacea totală între națiuni și în interiorul lor”. În Europa, Germania a salutat „o veste foarte bună în aceste timpuri bogate în conflicte”, reamintind că în 2013, Uniunea Europeană a deschis deja un dialog cu Cuba, în special pe baza unei ameliorări în domeniul drepturilor omului. Franța, foarte implicată în apropierea „bătrânului continent” de Havana, speră că această apropiere va conduce „la ridicarea embargoului asupra acestei țări”, a declarat ministrul afacerilor externe Laurent Fabius. Acordul dintre Washington și Havana „este foarte important: după 50 de ani, cele două țări restabilesc relațiile diplomatice și o parte a embargoului va fi redusă”, a rezumat omologul său spaniol, Jose Manuel Garcia-Margallo. Reacțiile cele mai virulente au venit în cele din urmă din Statele Unite. Parlamentari democrați și republicani susținători ai izolării Cubei au deplâns decizia lui Barack Obama ce ar putea relaxa embargoul instituit de John F. Kennedy în 1962. Iar exilați cubanezi din Miami au denunțat „trădarea” președintelui american.