Israelul îngheață transferul a peste 100 de milioane de euro către palestinieni, ca ripostă la solicitarea de aderare la CPI

benjamin-netanyahujpg-on-iranIsraelul a decis sâmbătă să înghețe transferul a peste 100 milioane de euro reprezentând taxe colectate în contul Autorității Palestiniene, ca ripostă la solicitarea palestinienilor de aderare la Curtea Penală Internațională (CPI) și la alte agenții internaționale, a declarat sâmbătă un oficial israelian, relatează AFP și Reuters.Oficialul a spus că premierul israelian Benjamin Netanyahu a decis, în consultare cu miniștrii din cabinetul său, să înghețe transferul lunar a 500 de milioane de shekeli (106 milioane de euro), pe care palestinienii se bazează pentru buna funcționare a guvernului și pentru plata salariilor funcționarilor.În replică, un responsabil palestinian a declarat că decizia Israelului de înghețare a transferului celor peste 100 de milioane de euro este ‘o crimă de război’. 

Este prima măsură de răspuns din partea Israelului la o zi după depunerea oficială la ONU a solicitării Autorității Palestiniene de aderare la Tribunalul cu sediul la Haga, cu scopul declarat de a aduce în fața instanței responsabili israelieni.Israelul a condamnat miercuri decizia liderului Autorității Palestiniene Mahmoud Abbas, considerând-o un pas unilateral care subminează perspectiva unui acord de pace.Potrivit unui oficial israelian, Israelul caută mijloace de a obține inculparea unor înalți oficiali palestinieni pentru crime de război în Statele Unite și în alte țări ca răspuns la eforturile palestiniene de aderare la CPI, a relatat Reuters.Oficialul israelian citat a declarat că liderii palestinieni ‘ar trebui să se teamă de măsuri în justiție’ după decizia lor de aderare la Statutul de la Roma al CPI. „Israelul analizează posibilitățile de inculpare la scară largă în SUA și în alte părți” a președintelui palestinian Mahmoud Abbas și a altor înalți oficiali palestinieni, a precizat sursa citată, potrivit Reuters.Israelul va încerca cel mai probabil să obține deschiderea unor astfel de cazuri prin intermediul grupurilor nonguvernamentale și al organizațiilor pro-israeliene capabile să înainteze acțiuni în justiție în străinătate, a declarat un alt oficial israelian, explicând cum ar putea funcționa acest mecanism. Israelul consideră că liderii Autorității Palestiniene din Cisiordania ocupată sunt colaboratori ai islamiștilor mișcării Hamas din Fâșia Gaza din cauza unui acord de unitate convenit în aprilie, a precizat primul oficial.