Autoritățile publice din județele care compun Regiunea de Dezvoltare Nord-Est (Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui) vor continua și în anul 2015 politica de coeziune, care are ca scop creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale, prin implementarea proiectelor de dezvoltare a mediului de afaceri, infrastructurii și a serviciilor. Potrivit reprezentanților Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), se estimează că Regiunea de Dezvoltare Nord-Est va cunoaște în perioada 2014-2020 o dezvoltare sustenabilă, prin intermediul căreia se va putea gestiona eficient resursele și valorificarea potențialului de inovare și de asimilare a progresului tehnologic. La nivelul întregii țări, Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 are o alocare de 6,7 miliarde de euro, reprezentând sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin care urmează să se finanțeze investiții în următoarele domenii: transfer tehnologic, dezvoltarea competitivității IMM-urilor, eficiența energetică în clădiri publice, dezvoltare urbană, patrimoniul cultural, infrastructură de transport rutier, valorificarea potențialului turistic, infrastructura sanitară și socială, comunități marginalizate, infrastructură educațională și, respectiv, cadastru. Varianta oficială a noului program a fost transmisă Comisiei Europene (CE) în luna august 2014, care a comunicat comentariile asupra acestuia la sfârșitul anului trecut. În prezent, continuă discuţiile cu reprezentanții Comisiei Europene (CE) pentru definitivarea formei finale a programului, astfel încât versiunea revizuită a acestuia să poată fi transmisă în timp util pentru aprobare. Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul din cele șapte programe care vor implementa politica de coeziune în România și care are ca obiectiv general creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale. Obiectivul se va realiza prin sprijinirea proiectelor de dezvoltare a mediului de afaceri, de dezvoltare a infrastructurii din România și a serviciilor. Anul trecut, proiectele REGIO au atins un grad de absorbţie de 66% la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, indicatorul reprezentând totalul sumelor avizate pentru rambursare, în valoare de 465 milioane euro, raportat la valoarea FEDR, alocată acestei regiuni, Iașul situându-se pe primul loc între județe în privința numărului de programe aprobate și a sumelor atrase pentru implementarea acestora. În 2014, în cadrul POR din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est (RDNE) au încheiate 589 contracte de finanțare, reprezentând un grad de contractare de 112,52% din alocarea regională. Dintre acestea, 376 reprezintă proiecte finalizate deja, care au contribuit la obținerea următoarelor investiții: 438 km de drumuri județene, străzi urbane și șosele de centură reabilitate și modernizate (29% din valoarea indicatorului la nivel național), 236 microîntreprinderi sprijinite (14 % din valoarea indicatorului la nivel național), 1.777 locuri de muncă create (15 % din valoarea indicatorului la nivel național), 14 unități medicale reabilitate și echipate (36% din valoarea indicatorului la nivel național), 37 centre sociale reabilitate și dotate (29% din valoarea indicatorului la nivel național), respectiv 36 unități de învățământ reabilitate și echipate (21% din valoarea indicatorului la nivel național. (E.M.)