‘Charlie Hebdo’ își va publica următorul număr într-un milion de exemplare

330x231_14207309456fc39745Săptămânalul satiric francez ‘Charlie Hebdo’, care miercuri a fost ținta unui atac terorist în care au fost uciși opt dintre ziariștii săi, inclusiv directorul publicației, va fi tipărit la 14 ianuarie, ca în fiecare zi de miercuri de până cum, dar tirajul său va fi excepțional, de un milion de exemplare, anunță joi DPA și EFE.

Informația a fost furnizată la postul ‘France Info’ de avocatul și colaboratorul revistei, Richard Malka.
‘Trebuie să opunem rezistență în fața fricii, tăcerii, urii, să luptăm cu rațiune, cu ajutorul cuvântului, a râsului și surâsului. Trebuie să surâdeți dacă vreți să ne ajutați, să râdeți și să faceți în așa fel încât tot acest lucru să aibă un sens’, a afirmat el.
Jurnaliștii care au supraviețuit atentatului de la redacția publicației ‘Charlie Hebdo’ vor fi găzduiți în sediul ziarului ‘Liberation’, sunt sprijiniți de multe alte mass media franceze și primesc dovezi de solidaritate din întreaga lume. Caricaturi semnate de unii dintre ziariștii uciși joi au fost reproduse în foarte multe publicații de pe tot globul.
Următorul număr din ‘Charlie Hebdo’ va avea mai puțin de 16 pagini, formatul său obișnuit, dar se va găsi în toate punctele de vânzare a presei, a subliniat Richard Malka, reinterând un apel la ‘conștientizare’ și unitate națională în toate regiunile țării.