Populația României îmbătrânește și scade numeric, vârsta medie urmând să ajungă la aproape 49 de ani în anul 2050, de la 40 de ani în 2015, iar numărul de locuitori la 17,8 milioane în 2050 și la 12,6 milioane în 2100, potrivit unui studiu care analizează tranziția către perioada pensionării în 18 țări.
‘În România, evoluția natalității, care înregistrează o tendință de scădere, va fi asociată și cu îmbătrânirea populației. Statisticile Națiunilor Unite (Population Division, 2012 Revision) estimează că vârsta medie a populației României va ajunge la aproape 49 de ani în anul 2050 (proiecție realizată luând în considerare rate medii de fertilitate), de la 40 de ani în anul 2015.
În plus, conform acelorași proiecții realizate de ONU, din punct de vedere numeric, populația României va fi de 17,8 milioane de persoane în anul 2050, ajungând la 12,6 milioane în anul 2100.
Prin urmare, această evoluție demografică va reprezenta o provocare și pentru România’, reiese dintr-o cercetare realizată de Allianz International Pensions.
Potrivit studiului, 31 decembrie 2014 a reprezentat un punct de cotitură în evoluția demografică a lumii, ultimii reprezentanți ai generației ‘baby boom’ din SUA împlinind 50 de ani.
‘La nivel global, are loc tranziția generației ‘baby boom’ către pensie, tranziție care, datorită amplorii sale, este cunoscută și sub denumirea de ‘tsunami-ul argintiu’. Această evoluție va aduce cu sine provocări din ce în ce mai mari pentru sistemele de pensii în următoarele decenii’, se arată în cercetarea menționată.
În consecință, potrivit studiului, rata de dependență a celor cu vârsta peste 65 de ani față de populația activă, cu vârsta între 15 — 64 de ani, se va schimba încă o dată, pe socoteala generației mai tinere.
Cheltuielile cu pensiile din cele 18 țări analizate vor crește în medie cu 29 de procente atunci când membrii generației ‘baby boom’ vor ieși la pensie, țările anglo-saxone situându-se la limita superioară a acestui interval datorită perioadei prelungite de ‘boom’.
Cel mai puternic efect se va resimți în Noua Zeelandă. Aici, de exemplu, se va înregistra o creștere a cheltuielilor cu pensiile de 64%.