Mai mult de jumătate dintre români ar recomanda unui apropiat să se vaccineze anti-COVID

Mai mult de jumătate dintre români (56%) ar recomanda unei persoane apropiate să se vaccineze împotriva noului coronavirus, iar cei mai favorabili vaccinării sunt vârstnicii şi persoanele cu studii superioare, însă există peste 2 milioane de persoane din toate straturile sociale care se opun vaccinării şi ar recomanda apropiaţilor să nu se vaccineze, relevă un sondaj de opinie la nivel naţional realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române şi Elicom. Un sfert dintre români cred că lipsa de informare sau proasta informare îi fac pe unii oameni să refuze vaccinarea anti-COVID. Totuşi, procentul total al celor care cred că refuzul este determinat de lipsa de informare, proasta informare, manipulare sau dezinformare, precum şi de ignoranţă, prostie şi indiferenţă este de 44%, mai mic decât al celor care cred că motivele sunt teama de reacţii adverse la vaccinare, inclusiv de moarte, neîncrederea în serurile anti-COVID-19 (nu este eficace, nu este testat suficient), şi neîncrederea generală în vaccinare, care este 48%.

Potrivit cercetării realizate de ICCV şi Elicom, există trei curente de opinie cu privire la proporţia populaţiei adulte care se va vaccina împotriva noului coronavirus: pesimiştii, moderaţii şi optimiştii. Pesimiştii formează circa o treime din populaţie (34%). Aceştia se aşteaptă ca mai puţin de  jumătate dintre adulţi să se vaccineze în acest an. Optimiştii, care reprezintă ceva mai mult de o treime din populaţie (37%), estimează că se vor vaccina în acest an peste 60% dintre adulţii eligibili pentru vaccinare. În sfârşit, moderaţii – aproape trei din zece persoane (29%) – susţin că în acest an se va vaccina între 50% şi 59% din populaţia adultă.

În întregul eşantion, media estimărilor subiecţilor cu privire la proporţia populaţiei adulte a României care se va vaccina în acest an este de 52%. Această valoare este întărită de faptul că mai mult de jumătate (56%) dintre subiecţii cercetării ar recomanda unei persoane apropiate să se vaccineze.

Dacă ar avea posibilitatea, ceva mai mult de jumătate (56%) dintre cetăţeni ar recomanda unei persoane apropiate să se vaccineze împotriva noului coronavirus. Categoriile de populaţie cele mai favorabile vaccinării sunt vârstnicii (67%) şi persoanele cu studii superioare (67%). (sursa:www.news.ro)