Planul de alertă antiteroristă în regiunea pariziană, ridicat miercuri la nivelul său cel mai ridicat, este menținut pentru următoarele săptămâni și va fi consolidat după atacurile din ultimele zile, a anunțat sâmbătă ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve, citat de AFP.
”Suntem expuși riscurilor, ținând cont de context. Este așadar important ca planul Vigipirate, al cărui nivel a fost ridicat în regiunea Ile-de-France și care face obiectul unor măsuri speciale în restul țării, trebuie să fie consolidat în cursul săptămânilor viitoare”, a precizat Cazeneuve la finalul unei reuniuni de criză desfășurate sâmbătă la Palatul Elysée, sediul președinției franceze.
Oficialul francez a adăugat că au fost date toate dispozițiile pentru asigurarea securității la marșul ce va avea loc duminică la Paris în memoria victimelor atentatelor teroriste din ultimele zile, marș la care vor participa președintele François Hollande și numeroși lideri străini. Peste un milion de persoane sunt așteptate la manifestația ce vizează reafirmarea libertății și a democrației. La acest eveniment și-au anunțat prezența, printre alții, președintele Consiliului European Donald Tusk, cancelarul german Angela Merkel, premierii britanic David Cameron, spaniol Mariano Rajoy și italian Matteo Renzi și președintele ucrainean Petro Poroșenko.
Poliția franceză o caută în continuare pe Hayat Boumeddiene, presupusa concubină a lui Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici de vineri la un magazin kosher din estul Parisului, în contextul în care rețeaua teroristă Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQAP) a amenințat că va comite noi atacuri în Franța.
Atenția internațională a fost concentrată, începând de miercuri, asupra unei serii de acțiuni cu caracter terorist comise în Franța, printre care unatac armat soldat cu 12 morți și 11 răniți la sediul publicației satirice franceze Charlie Hebdo și o luare de ostatici la un magazin evreiesc din estul Parisului. Atentatul de la sediul Charlie Hebdo, cel mai sângeros din istoria Franței, a provocat o undă de șoc în lumea întreagă.
Vineri, cu puțin timp înainte de ora 16:00 GMT, unitățile de elită ale jandarmeriei franceze i-au împușcat mortal într-o localitate situată la nord-est de Paris pe autorii atacului asupra redacției Charlie Hebdo, jihadiștii Said și Chérif Kouachi, care au ieșit trăgând asupra forțelor de securitate din tipografia unde se aflau, împreună cu un ostatic. Un membru al forțelor de ordine a fost rănit în timpul operațiunii, dar ostaticul a fost eliberat teafăr și nevătămat. Aproape simultan, a fost declanșat un asalt asupra magazinului evreiesc din estul Parisului, unde un bărbat a luat ostatice mai multe persoane. După mai multe explozii, polițiștii au pătruns în magazin. La puțin timp după aceea, cel puțin cinci ostatici au fost scoși de polițiști din magazin. Autorul luării de ostatici, Amedy Coulibaly, a fost ucis de forțele de intervenție. Poliția franceză afirmă că acesta a omorât patru ostatici.
Alte cinci persoane rămân încă în arestul poliției, în legătură cu actele cu caracter terorist comise în Paris în această săptămână, potrivit Le Monde. Identitatea lor nu a fost însă dezvăluită, din motive de securitate.