Geoană, după întâlnirea cu Nuland: De opinia sa depinde decizia pe care administrația SUA o ia cu privire la țara noastră

Fostul ministru de Externe Mircea Geoană s-a întâlnit, miercuri, la Ambasada SUA, cu asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene și eurasiatice, Victoria Nuland, cu care a discutat despre evoluția politică din țara noastră, dar și despre ”șansa ca România să joace un rol extrem de important atât strategic, cât și economic în regiune.

”De opinia domnie sale depinde în mare măsură decizia pe care administrația americană o ia cu privire la țara noastră și la regiunea noastră. Am discutat foarte deschis despre șansa imensă pe care România o are de a juca la nivelul regiunii noastre un rol extrem de important atât strategic, cât și economic. Există o singură condiție pentru acest lucru — să putem să înțelegem că statul de drept, lupta împotriva corupției, buna guvernare, integritatea și competența pentru toți cei care vor să ocupe o funcție publică reprezintă condiție minimă obligatorie pentru ca România să-și atingă obiectivul de a fi o țară mai influentă și mai prosperă. (…) Am discutat și despre diversificarea și echilibrarea parteneriatului strategic pe dimensiune economică. (…) Energia a fost un subiect pe care l-am abordat”, a afirmat Geoană la finalul întâlnirii.

În context, el a susținut că Victoria Nuland ”a fost interesată” de evoluțiile politice din România.

”I-am spus fără niciun fel de ocoliș care este opinia mea cu privire la nevoia de a crea în România un nou început și din punct de vedere al unei mari și noi majorități în Parlament, faptul că o coaliție de tip german care să includă noul PSD și noul PNL ar fi soluția optimă pentru România. Nu e problema Americii ce facem noi acasă, dar am fost foarte direct, suntem oameni care ne cunoaștem de o viață deja, și i-am spus care este opinia mea cu privire la viitorul politic al guvernării și al relației cu noul președinte”, a adăugat fostul lider social-democrat.

Totodată, el a spus că un alt subiect ridicat de oficialul american a fost cel referitor la pachetul de legi privind reținerea datelor cu caracter personal.

„Opinia mea este că, în condițiile în care vom avea foarte curând din partea președintelui României, conform obligațiilor sale constituționale, o nouă strategie de apărare a țării și reluarea pachetului legilor de siguranță națională, care sunt de multă vreme îngropate în Parlament, poate într-un context puțin mai integrat, mai așezat și mai puțin emoțional am putea să găsim un răspuns echilibrat între nevoia de a ne proteja și nevoia de a ne asigura libertățile cetățenești conform Constituției, care garantează secretul corespondenței”, a mai spus Geoană, adăugând că subiectul a fost discutat și la întâlnirea Victoriei Nuland cu liderii partidelor.

Pe de altă parte, Geoană a susținut că țara noastră are ”o șansă istorică” să devină ”indispensabilă”.

”E păcat ca o șansă istorică cum România nu a avut-o niciodată să fim atât de importanți, atât de relevanți, de indispensabili din punct de vedere al securității să nu fie transformată în dividende economice și de prosperitate. (…) România poate să fie în această parte de Europă ceea ce Polonia este în partea de nord a Europei. România poate și trebuie să fie în această parte a lumii o poartă a Europei. (…) Faptul că nu a mai fost discuția despre ‘marțea neagră’ este un lucru pozitiv, dar continuarea energică a luptei împotriva corupției (…) și împotriva cauzelor corupției (…) sunt lucruri foarte, foarte importante. (…) România înseamnă mai mult decât un nou președinte, înseamnă un nou proiect de țară, o reinventare a stângii românești și a dreptei românești și, de ce nu, să putem să construim pentru următorii doi sau șase ani o mare coaliție care să poată într-adevăr să stabilească această nouă regulă a jocului în care integritatea, competența, predictibilitatea, continuitatea și mai multă eficiență în ceea ce facem la guvernare să devină regulă a jocului”, a subliniat fostul ministru de Externe.