Ioan Mircea Pașcu: Măsurile împotriva terorismului trebuie să fie atât imediate, cât și pe termen lung

Eurodeputatul PSD Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European (PE), a respins miercuri, în cadrul unei intervenții din plenul PE de la Strasbourg, o restrângere a libertăților civile ca urmare a unor atacuri teroriste, informează un comunicat al biroului de presă al PSD.

„Restrângerea libertăților civile ca urmare a unor astfel de atacuri nu este o soluție, în primul rând pentru că ar însemna o victorie a atacatorilor și, în al doilea rând, pentru că este atacată democrația în totalitatea ei și nu putem târgui libera circulație pentru libertatea de exprimare”, a spus eurodeputatul român în cadrul dezbaterii dedicată principalelor aspecte ale politicii externe și de securitate și ale politicii comune de securitate și apărare, desfășurată în prezența Înaltului Reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate, Federica Mogherini.

„Voi începe cu un citat: ‘Problema luptătorilor străini reprezintă un aspect specific, care trebuie abordat în mod adecvat. În acest sens, colaborarea activă între ministerele de externe și cele de interne trebuie să fie întărită, în mod particular în ceea ce privește cooperarea în domeniile justiției, poliției și schimbului de informații. Trebuie să asigurăm coerență și complementaritate între aspectele interne și externe ale politicilor de securitate ale UE’. Acest citat a fost preluat dintr-un discurs susținut de doamna Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru politica externă și de securitate, la începutul mandatului său, cu luni înainte de evenimentele tragice din Paris”, a spus Pașcu în plenul PE, punctând faptul că aceste idei au fost și rămân corecte, dar că implementarea lor va fi de durată.

„(…) Între timp, teroriștii au libertatea totală de a-și alege țintele și momentul atacului, forțându-ne să reacționăm; dacă nu le vom bloca inițiativa, punându-i astfel în defensivă, teroriștii vor continua să ne surprindă în mod foarte urât. Totodată, restrângerea libertăților civile ca urmare a unor astfel de atacuri nu este, de asemenea, o soluție, în primul rând pentru că ar însemna o victorie a atacatorilor și, în al doilea rând, pentru că este atacată democrația în totalitatea ei și nu putem târgui libera circulație pentru libertatea de exprimare”, a continuat Ioan Mircea Pașcu.

El a adăugat că UE a eșuat în stabilizarea vecinătății sale, atât a celei din est, cât și a celei din sud și din acest motiv se confruntă cu „conflicte deschise, violente lângă frontierele noastre iar una dintre consecințe este ‘terorismul navestist’, respectiv cetățeni europeni care călătoresc în zonele de conflict și se întorc acasă pentru a comite atacuri teroriste”.

„Firește, provocările imediate impun o atenție imediată. În mod egal însă, avem nevoie de un răspuns strategic, un răspuns care va consolida securitatea internă și externă a Uniunii Europene și care va include contraterorismul ca un domeniu principal și regulat de cooperare între statele membre și cu partenerii noștri din vecinătatea UE. Responsabilitățile Înaltului Reprezentant includ, inevitabil, sarcina îmbunătățirii funcționării structurilor pe care le conduce, dar adevărata sa contribuție nu poate veni decât în domeniul muncii cu statele membre, având în vedere că atât politica externă și de securitate, cât și politica comună de securitate și apărare sunt apanajul statelor membre. Principala contribuție a Înaltului Reprezentant în îndeplinirea mandatului său va fi astfel facilitarea cooperării între statele membre, cu instituțiile comune ale UE și cu partenerii noștri, ajutându-i să aibă un nivel relativ comun de evaluare a riscurilor și coordonând acțiunile lor în diferite teatre de operații”, a concluzionat vicepreședintele PE, Ioan Mircea Pașcu.