Marius Copil continuă parcursul excelent la Australian Open! După calificarea pe tabloul principal, arădeanul în vârstă de 24 de ani clasat pe poziția 194 în ierarhia ATP a furnizat una dintre surprizele zilei la Melbourne învingându-l pe spaniolul Pablo Andujar (43 ATP) în minim de seturi cu scorul 6-2, 6-2, 7-5 după două ore de joc. Marius a pornit bine meciul și a reușit să își facă serviciul în primul ghem al partidei după nu mai puțin de 22 de puncte jucate, anulând trei șanse de break ale adversarului. Pe fondul ascendentului moral, românul face break și apoi duce scorul la 3-0, un avans confortabil ce-i permite să închidă setul după alte două ghemuri câștigate pe serviciul adversarului, reușind un procentaj remarcabil de 57% la puncte câștigate pe retur. Spaniolul și-a cedat serviciul în două rânduri și în actul secund pe fondul unui joc de retur consistent al lui Copil, care și-a păstrat agresivitatea și a limitat opțiunile ofensive ale adversarului. Interesant este raportul loviturilor câștigătoare în acest set, 5-0 în favoarea lui Marius în fața unui jucător cu profil ofensiv. Setul 3 a debutat într-o notă echilibrată, Marius reușind un break în ghemul 6, iar Andujar readucând egalitatea la 5. Românul a dovedit sânge rece și a câștigat ghemul de serviciu după ce a blocat o șansă de break a spaniolului și a închis meciul pe serviciul lui Andujar. Marius a egalat, astfel, scorul întâlnirilor directe cu Andujar, în fața căruia cedase în urmă cu patru ani la București pe zgura de la Arenele BNR și se pregătește de confruntarea din turul 2 cu elvețianul Stan Wawrinka (4 ATP), învingător și el în minim de seturi în fața turcului Marsel Ilhan (100 ATP). Pentru accederea între primii 64 de jucători ai tabloului, Marius va primi 45 de puncte ATP şi un cec în valoare de 60.000 dolari australieni.