17 foşti angajaţi ai TVR au câştigat procesele cu televiziunea şi trebuie reangajaţi

tvr_12386300_27619000Un număr de 17 foşti angajaţi ai SRTv, concediaţi în procesul de restructurare din 2013, respectiv înlăturaţi din funcţiile deţinute în aceeaşi perioadă, au câştigat până în prezent procesele cu TVR, definitiv şi irevocabil, şi trebuie reangajaţi.De altfel, Consiliul de Administraţie al SRTv a aprobat, marţi, modificarea structurii organizatorice a Televiziunii Române, în sensul înfiinţării a 17 posturi.Surse din TVR au declarat pentru MEDIAFAX că pe aceste posturi vor fi reangajaţi foşti salariaţi ai SRTv, care au fost disponibilizaţi în 2013, în cadrul procesului de concediere colectivă prin care a trecut televiziunea publică.După ce au fost concediate, aceste persoane au dat în judecată Televiziunea Română şi au câştigat procesele definitiv şi irevocabil. Astfel, aceşti foşti angajaţi ai TVR trebuie reangajaţi în funcţiile şi posturile deţinute anterior concedierii, potrivit surselor citate. Printre salariaţii care au primit dreptul de a fi reangajaţi în instituţie se numără şi Lucian Ionică, fostul director al studioului teritorial TVR Timişoara. Acesta a fost înlăturat din funcţia de director al TVR Timişoara tot în contextul procesului de restructurare, când Dietlinde Dinesz a fost desemnată, printr-un concurs de proiecte manageriale, coordonator cu atribuţii de director al studioului teritorial de la Timişoara.Ulterior, Lucian Ionică a dat în judecată TVR şi a şi câştigat definitiv şi irevocabil procesul, pentru a fi reangajat pe funcţia de director al studioului teritorial TVR Timişoara. Astfel, TVR Timişoara ar avea în prezent doi şefi: Lucian Ionică, pe funcţia de director, şi Dietlinde Dinesz, actualul coordonator cu atribuţii de director al studioului teritorial de la Timişoara, au mai spus sursele citate.Anul trecut, surse din SRTv declarau pentru MEDIAFAX că aproape 90 de foşti angajaţi ai Televiziunii Române care au fost concediaţi în 2013, în cadrul procesului de restructurare, câştigaseră până la momentul respectiv procesele cu TVR, în prima instanţă, printre salariaţii care au primit dreptul de a reveni în instituţie numărându-se şi Despina Moiceanu.Conform surselor citate atunci, nu era foarte clar câte dintre aceste persoane au fost deja reîncadrate în funcţiile şi posturile deţinute anterior concedierii şi câte urmează să fie reîncadrate, având în vedere că aceste sentinţe nu erau definitive şi irevocabile, însă erau executorii.Totodată, într-o conferinţă de presă din 5 martie 2014, Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR la momentul respectiv, a anunţat că Televiziunea Română avea aproximativ 300 de procese cu unii dintre foştii angajaţi ai instituţiei, care au fost concediaţi în 2013, dintre care 15% fuseseră pierdute într-o primă instanţă.În anul 2013, pe vremea când la conducerea TVR se afla Claudiu Săftoiu, Televiziunea Română a fost marcată de procesul de concediere colectivă. Astfel, în urma selecţiei de personal din 2012, la începutul anului 2013 au fost concediaţi 619 angajaţi.Potrivit lui Stelian Tănase, numărul de angajaţi înainte de restructurarea care s-a făcut în 2013 în Societatea Română de Televiziune era de 3.149 (număr de posturi 3.236). Stelian Tănase a mai spus că, după restructurare, TVR a avut 2.535 de angajaţi (2.450 de posturi).