Biroul Politic Național al PNL în cadrul căruia va fi ales noul purtător de cuvânt al liberalilor și va fi „reglementată” problema senatorului Tudor Chiuariu, condamnat pentru corupție, se va reuni vineri, la Iași, în prima ședință din acest an. La începutul anului, președintele PNL, Alina Gorghiu, declara că va prezenta în ședința Biroului Politic Național al liberalilor de la Iași strategia sa în ceea ce privește reconsolidarea internă a partidului. „În ceea ce privește reconsolidarea internă a PNL, o să le prezint colegilor mei pe 23 ianuarie, la Iași, și strategia mea ca președinte al PNL”, spunea Gorghiu. La această ședință, liberalii își vor alege un nou purtător de cuvânt, funcție pentru care președintele PNL îl recomandă pe deputatul Ionuț Stroe, potrivit unor surse politice. Ionuț Stroe o înlocuiește în această funcție pe Alina Gorghiu, care a fost aleasă președinte al PNL anul trecut. El este deputat de Dolj, vicelider al grupului parlamentar al liberalilor din Camera Deputaților și membru în Comisiile de politică externă și afaceri europene. Potrivit președintelui PNL, situația senatorului Tudor Chiuariu, care este membru autosuspendat al partidului, va fi „reglementată” cu ocazia acestei ședințe. „Din punctul meu de vedere, la Iași va fi reglementată această problemă punctuală. Nu vreau însă să vin aici în fața dumneavoastră cu soluția, pentru că mi se pare firesc și de bun-simț ca discuția să o facem în interiorul PNL prima dată”, a susținut Gorghiu. Ședința BPN va avea loc vineri, la Iași, la ora 17,00, urmând ca de la ora 19,00 președintele liberalilor, Alina Gorghiu, și președintele PNL Iași, Cristian Adomniței, să susțină o conferință de presă. Tot vineri se va desfășura și ședința Biroului Politic Național al Tineretului Liberal. Sâmbătă, liberalii vor participa la manifestările dedicate împlinirii a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române.