Gruparea extremistă Statul Islamic (SI) a făcut apel luni la comiterea de noi atacuri împotriva țărilor occidentale, salutând atentatele executate de către jihadiști, în special cel din Franța împotriva redacției revistei satirice Charlie Hebdo, relatează AFP. ”Facem apel la musulmanii din Europa și din Occidentul necredincios să-i atace pe cruciați, indiferent unde se află (..). Le promitem bastioanelor creștine că vor continua să trăiască într-o stare de teroare, de frică și de insecuritate”, a afirmat Abou Mohammad al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SI, într-un mesaj audio difuzat pe internet. Purtătorul de cuvânt al grupării extremiste a adăugat că SI îi consideră drept ”inamici” pe musulmanii care îi pot ataca pe ”cruciați” și nu fac acest lucru. Abou Mohammad al-Adnani a salutat atacurile întreprinse de ”frații” jihadiști în ”Franța, Australia și Belgia”. Masacrul împotriva redacției revistei săptămânale satirice franceze Charlie Hebdo din 7 ianuarie, soldat cu 12 morți, a fost întreprins de doi jihadiști francezi, care susțineau că fac parte din ramura Al-Qaida din Peninsula Arabică (AQPA). La 9 ianuarie, alte patru persoane au fost împușcate într-un supermarket din Paris de un jihadist care susținea că aparține Statului Islamic.