Peste 17.000 de firme de tip SR L-D (microîntreprindere aparținând întreprinzătorului debutant) sunt active în prezent, la nivel național, înregistrându-se o creștere de 6.000 de companii raportat la anul anterior, a declarat marți președintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR), Florin Jianu.
‘Creșterea numărului de antreprenori debutanți este un semn clar că tot mai mulți români fără experiență în domeniu aleg să se bazeze pe sprijinul oferit prin intermediul programelor guvernamentale, să contribuie la dezvoltarea economiei românești și să creeze noi locuri de muncă. În prezent, la nivel național sunt active 17.000 de firme de tip SR L-D, înregistrându-se o creștere de 6.000 de companii raportat la anul anterior. Ca urmare, instrumentele pe care trebuie să le creăm în continuare ar trebui să se bazeze pe același parteneriat public-privat, în urma căruia a rezultat și Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor aparținând întreprinzătorilor tineri (S.R.L.-D)’, a spus Florin Jianu.
Acesta a precizat, totodată, că va continua să propună Guvernului instrumente care să susțină integrarea tinerilor și consolidarea mediului de afaceri.
‘Pornind de la inițiativa de succes pe care am propus-o în urmă cu 4 ani, voi continua să propun Guvernului instrumente care să susțină integrarea tinerilor și consolidarea mediului de afaceri. Autoritățile trebuie să țină cont de aportul firmelor nou înființate în domeniul IT, a căror contribuție la Produsul Intern Brut a fost de 5,1% în 2014, exact la același nivel ca și agricultura. Investițiile în agricultură au fost însă de ordinul miliardelor, deci ca atare sectorul IT — unde investițiile sunt mult mai mici — are un potențial foarte mare’, a mai spus președintele PTIR.
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România a organizat, marți, un bilanț al activității desfășurate în cadrul proiectului ‘Growing-up’, parte a programului Erasmus for Young Entrepreneurs.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, obiectivul programului vizează realizarea unui schimb de experiență și bune-practici între antreprenori, cu privire la obstacolele și provocările întâmpinate în lansarea unui start-up și dezvoltarea afacerii. Se pune accent pe un ‘on-the-job training’ pentru noii antreprenori, permiterea accesului pe piața europeană și identificarea unor noi potențiali parteneri, precum și facilitarea unor oportunități de networking.
‘Inițiativa Erasmus for Young Entrepreneurs este un program de schimb transfrontalier susținut de către Comisia Europeană, care oferă antreprenorilor noi sau aspiranți șansa de a învăța de la antreprenorii cu experiență care conduc mici companii în alte țări europene. Schimbul de experiență are loc în cadrul unui stagiu cu antreprenorul cu experiență, ceea ce permite antreprenorului nou să dobândească abilitățile necesare conducerii unei mici firme. Gazda beneficiază de perspective noi privind compania pe care o conduce și are ocazia să coopereze cu parteneri străini sau să afle mai multe informatii despre piețele noi’, se mai spune în comunicat.