Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a declarat joi, comentând scandalul de corupţie în care sunt implicaţi foşti membri ai PDL, că „un om poate să greşească, partidul nu greşeşte”, menţionând că respinge toate declaraţiile lui Gabriel Sandu care îl privesc pe el şi fostul PDL. Blaga a fost întrebat cum vede aducerea cu mandat a Elenei Udrea la audieri la DNA. „Nu doresc să comentez nici acest caz, cum nu le-am comentat niciodată cu oameni aflaţi în astfel de situaţii. Justiţia îşi face datoria. Nu ai ce să comentezi aici”, a spus liderul PNL.”Nu partidul greşeşte, un om poate să greşească, partidul nu greşeşte”, a mai comentat Blaga faptul că Udrea a avut calitatea de membru PDL la momentul săvârşirii presupuselor infracţiuni.De asemenea, el a fost întrebat faptul că numele său a fost invocat în dosarul Microsoft de Gabriel Sandu, care a susţinut că „şpaga ar fi ajuns la PDL pentru finanţarea campaniei electorale”.”Am fost extrem de clar, nu o dată, şi am spus că niciodată Partidul Democrat Liberal nu a fost implicat în scandalul acesta. Nici eu, niciodată nu am primit niciun ban de la domnul Sandu şi niciodată în istoria PD şi pe urmă a PDL, niciodată nu a fost condiţionată numirea în funcţii de plăţi către partid în vreun fel sau altul. Mai mult, orice om, dacă a avut un aport la o campanie electorală, foarte simplu se poate verifica în Monitorul Oficial, în contabilitatea partidului, dacă a făcut-o legal. Fiecare răspunde cu libertatea lui, pe pielea lui, dacă cumva a făcut sponsorizări ilegale”, a mai declarat Blaga.