Cioloș la întâlnirea cu Barnier: România dorește să fie parte a nucleului de integrare europeană

România dorește să fie parte a nucleului de integrare europeană, având mijloacele și voința politică necesare pentru a aduce valoare adăugată în dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene, a afirmat premierul Dacian Cioloș, miercuri, în cadrul întrevederii avute cu negociatorul șef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier.

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis AGERPRES, Michel Barnier se află într-un turneu care va include cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, pentru a prezenta metodologia de lucru și pentru a evalua pozițiile acestora în vederea pregătirii procesului de negociere cu Marea Britanie.

România este a patra țară vizitată de Barnier, după Franța, Germania și Olanda.

Guvernul precizează că la întâlnirea premierului Cioloș cu Michel Barnier accentul discuțiilor a fost pus pe pașii instituționali pe care atât România, cât și UE trebuie să îi parcurgă pentru pregătirea și derularea negocierilor. În acest context, a fost subliniat și rolul important al României, care va prelua președinția Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, perioadă în care se vor finaliza și negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, precizează Executivul.

Conform comunicatului, premierul Dacian Cioloș a subliniat faptul că este important ca negocierile ce vor avea loc între Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii să fie organizate într-un format inclusiv ce asigură o viziune comună a statelor membre în format UE27 și a instituțiilor europene cu privire la elementele negociate.

„Opțiunea României în ceea ce privește discuțiile privind viitorul Uniunii Europene este clară: țara noastră dorește să fie parte a nucleului de integrare europeană având mijloacele și voința politică necesare pentru a aduce valoare adăugată în această dezbatere”, a mai spus Cioloș.

Michel Barnier și-a preluat oficial la 1 octombrie funcția de negociator șef al Comisiei Europene pentru pregătirea și derularea negocierilor cu Marea Britanie în raport cu prevederile articolului 50 din Tratatul UE.