Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, liberalul Cristian Adomniței, acuză încercarea PSD de a cumpăra primari prin oferirea de sume discreționare de bani de la bugetul de stat. Potrivit șefului legislativului județean, pentru anul 2015, din suma de aproximativ 500 miliarde de lei vechi, alocată pentru finanţarea obiectivelor investiții prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aproximativ 430 miliarde de lei au fost alocaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în mod direct, unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Iaşi, restul de aproximativ 70 de miliarde de lei urmând a fi repartizaţi de către plenul CJ Iaşi în funcţie de priorităţile de investiţii ale comunelor. Astfel, după cum susține Cristian Adomniței, din suma alocată direct de către MDRAP (430 miliarde de lei vechi), primăriile conduse de primari PNL vor primi aproximativ 70 miliarde lei: în acest fel doar două comune conduse de primari liberali vor primi bani de la MDRAP, iar restul vor avea zero lei pentru a-și continua investițiile atât de urgente sau pentru a demara altele noi. ”PSD este cel mai mare dușman al corectitudinii și transparenţei cheltuirii banului public. Ieșenii din județ care trăiesc în comune cu primari PNL sau de altă culoare politică sunt condamnați de PSD la subdezvoltare, izolare și sărăcie. Este profund nedemocratic şi irațional să aloci doar 70 miliarde de lei vechi primarilor din opoziţie, dintr-un total de 430 miliarde lei vechi care a fost repartizat judeţului Iaşi direct de către MDRAP”, a declarat Cristian Adomniței, președintele CJ Iași. (E.M.)