RĂZBUNARE SAU IERTARE

Adi Cristi

Mare frenezie mare. Anti-băsescienii sunt în extaz. A venit și vremea lor. Prea mult au suferit cu un Adrian Năstase încarcerat de două ori (pentru ”trădările” lui Traian Băsescu, Mona Muscă și Elena Udrea) sau pentru Dan Voiculescu pus la răcoare pentru zece ani bătuți pe muchie. Nu mai vorbesc despre pușcăriașii anti-băsiști Gigi Becali, Traian Remeș, Ioan Mureșan, George Copos, pentru ca astăzi să nu o dea în mare paranghelie, când DNA s-a dat de trei ori peste cap transformându-se din broasca râioasă, pupată-n bot de Traian Băsescu, în  frumosul prinț curtenitor, mai viteaz decât și-ar fi imaginat Elena Udrea și Adreian Videanu, că ar putea să fie, prin chemarea lor la interogatoriu.

Dezghețul din DNA a luat-o prin surprindere chiar și pe Laura Codruța Kovesi, care nu se mai poate opune demarajului puternic al subordonaților ei. De fapt, în DNA cred că se întâmplă un fenomen pe care, la scară națională, l-a simțit poporul român în decembrie 1989. Un entuziasm debordant, ce nu poate fi oprit de nici o opreliște. Procurorii se simt puternici, se simt în stare să scoată dosarele la iveală, care, până mai ieri, aveau cod roșu băsescian. Acum, s-a dat liber la stârpirea hoților și a hoțiilor protejate sub un anumit consemn. Stupefiante sunt dezvăluirile pe surse din timpul anchetelor din dosarele: Microsoft, Restituirilor, Despăgubirilor ilegale date de ANPR și EADS. În toate aceste patru mega-dosare sunt implicate persoane de la vârful conducerii statului, de la Traian Băsescu la miniștri mai multor guverne ce au gestionat România în anii 2007-2014.

Atâta timp cât la Cotroceni a stat președintele jucător Traian Băsescu lupta împotriva corpuției se oprea în 2007, concertându-se exclusiv pe guvernările PSD, respectiv PNL. Astăzi, procurorii încep să înnoade firul corupției guvernamental-prezidențială și să descopere adevărata corupție instituționalizată, în care au fost implicați magistrați și șefii DIICOT, sau judecători la ICCJ, scoțând la lumină o adevărată grupare infracțională, pentru care legea era valabilă doar în interpretarea pe care ei o dădeau, evident doar în favoarea lor.

Presa în tot acest timp arăta neputincioasă spre pasivitatea procurorilor hăituiți pe ulițele satelor românești, în căutare de țărani care să le mărturisească cu cine au votat. Astfel, mafia politico-financiară a furat din România mai mult decât imaginația ne putea dicta o temă pentru acasă.

Vorbeam, în debutul acestui editorial, despre frenezia unora care nu au mai răbdat bucuria între patru pereți și au ieșit în stradă, lângă zidurile DNA, pentru a striga și cânta celor care ieșeau cu mâinile libere sau încătușate din anchetele procurorilor DNA: ”Udrea la pușcărie!”, ”Videanu la pușcărie!”

Nu cred că această stare poate fi considerată una normală. Există în sensibilitatea noastră, a celor păcătoși cu acest dar, de a ne păsa și pentru suferința altora, această tragere de inimă, această pactizare cu cei cu fețele schimonosite de durere, de suferință, speriați și lipsiți de un punct de sprijin, care să le ofere o minimă stabilitate.

În acest punct se creează o nouă falie în societatea românească. Unii, care vor cu totdinadinsul răzbunare până la capăt, să ajungă și Băsescu, Udrea, Videanu, Boc, et.comp. după gratii, să vadă și ei ce au făcut din România, să fie victimele propriilor lor răzbunări, alții vor iertare, vor să uite și să încerce să ia țara de la capăt.  Să-i uite, fără ca să-i ierte. Să-i lase în plata Domnului, fără ca să mai audă de ei, fără ca să le mai ofere nici o demnitate publică în veacul vecilor, Amin!

Astfel, societatea românească se află astăzi în această dilemă atunci când încearcă să aleagă calea cea bună. Care este cale cea dreaptă? Răzbunarea sau iertarea?

Deocamdată suntem la faza descoperirilor. Suntem în stare de șoc, așa cum, eliberatorii americani ai celor închiși în lagărele de concentrare din vestul Germaniei, au avut prima lor grijă de a merge la muribunzi, pentru ca aceștia să moară cu bucuria de a fi conștienți că ei vor muri liberi, vor muri răzbunați, pentru ca, mai apoi, să deschidă porțile pentru ca supraviețuitorii să fie eliberați.

O astfel de stare este pe punctul de a fi încetățenită și la noi, după 70 de ani de la holocaust.