Fostul spion rus Aleksander Litvinenko, care a murit în noiembrie 2006 la Londra după ce a fost otrăvit cu poloniu, considera în 1998 că Vladimir Putin era un funcţionar care nu avea experienţa necesară pentru a conduce serviciul secret FSB.Litvinenko a făcut această apreciere după ce s-a întâlnit cu Putin, proaspăt numit la conducerea FSB, pentru a-l informa că un membru al serviciului era implicat într-o campanie de asasinate şi extorcări. Dar Litvinenko nu credea că se vor lua măsuri, a declarat luni văduva sa, Marina, în cadrul anchetei desfăşurate la Londra privind decesul său, relatează The Independent în ediţia electronică.”Saşa (Aleksander) a spus că nu a fost o întâlnire productivă deloc şi nu credea că vor fi urmări (…). Saşa nu credea în competenţele profesionale ale lui Putin. Mi-a spus că, de când a fost numit director, nu a fost niciodată pe teren. Putin nu îşi înţelegea misiunea, aşa cum făceau oamenii ca Saşa care luptau împotriva crimei organizate”, a adăugat ea.Litvinenko, membru al Forţei de reacţie rapidă a KGB şi a succesorului acestui serviciu, FSB, avea misiuni în fostele state sovietice din Caucaz, marcate de violenţe. Văduva sa a povestit că, la revenirea dintr-o misiune de salvare a unor ostatici din Daghestan, Litvinenko avea mâinile şi picioarele degerate, iar el şi colegii săi erau furioşi că superiorii lor nu aveau grijă de agenţi.La revenirea în Moscova, membri ai echipei au fost nevoiţi să dezvăluie activitatea Urpo, o unitate care trebuia să investigheze criminalitatea economică organizată, dar care scăpase de sub control. Litvinenko afirma că unul dintre şefii săi l-a întrebat dacă îl poate asasina pe Boris Berezovski, oligarhul care avea să devină un inamic al lui Putin, dar atunci era membru al Consiliului de Securitate Naţională. Cu altă ocazie, lui Litvinenko i s-a cerut să răpească un om de afaceri cecen din Moscova şi să folosească banii de răscumpărare pentru a elibera soldaţi ruşi reţinuţi de rebeli.După întâlnirea cu Putin din 1998, care nu a fost urmată de o anchetă, Litvinenko şi colegii săi au dezvăluit într-o conferinţă de presă acuzaţiile lor la adresa serviciului. „Nimic asemănător nu s-a mai întâmplat anterior în istoria KGB sau a FSB”, a declarat Marina Litvinenko. Putin era furios că acest lucru s-a întâmplat sub conducerea sa.