Șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut joi sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea urmăririi penale în cazul fostului ministru Laszlo Borbely.
Dosarul a fost redeschis după ce au apărut elemente noi. Anterior, Parlamentul a respins cererea procurorilor de ridicare a imunității.
„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Laszlo Borbely, deputat, fost ministru al Mediului și Pădurilor, în legătură cu săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență”, se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.
DNA precizează că cererea este formulată în cauza în care, la 17 ianuarie 2014, au fost trimise în judecată trei persoane, în legătură cu infracțiuni de corupție.
„Din cauza faptului că, la data de 11.09.2012, plenul Camerei Deputaților a respins cererea procurorilor DNA de încuviințare a urmăririi penale, față de Borbely s-a dispus soluția de netrimitere în judecată. Ulterior, au apărut noi elemente ce au conturat suspiciunea săvârșirii unei alte infracțiuni de trafic de influență de către acesta, în perioada exercitării funcției de ministru al Mediului și Pădurilor. Prin urmare, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea, la 5 ianuarie 2015, au dispus revocarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat redeschiderea urmăririi penale”, se arată în comunicat.
Procurorii susțin că, în cursul 2011, Lazlo Borbely, în calitate de ministru, a primit de la Ion Ciocan — administrator al SC Lescaci Com SRL Negrești Oaș, foloase necuvenite, constând în renovarea și utilarea unui apartament, în valoare de aproximativ 81.000 lei, pentru a-și exercita influența asupra unor funcționari din cadrul Administrației Naționale „Apele Române” — instituție aflată în coordonarea Ministerului Mediului și Pădurilor, în vederea determinării acestora să favorizeze S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș la diferite licitații organizate de „Apele Române” prin Administrațiile Bazinale din teritoriu.
„În 2011, Borbely a primit de la Anton Petru Molnar, administrator de fapt al SC Azimut Com SRL Acățari, foloase necuvenite, constând în reamenajarea și extinderea unui imobil aparținând acestuia, în valoare de 112.199 lei, pentru a-și exercita influența asupra unor funcționari din cadrul A.N. „Apele Române” — instituție aflată în coordonarea Ministerului Mediului și Pădurilor, în vederea determinării acestora să favorizeze firma respectivă, la diferite licitații organizate de către A.N. „Apele Române” prin Administrațiile Bazinale din teritoriu. În 2011, inculpatul Borbely a primit de la o persoană, administratorul a două societăți comerciale, suma de 50.000 euro, pentru a sprijini firmele administrate de acesta să obțină lucrări în domeniul gospodăririi apelor și să încaseze contravaloarea lucrărilor executate”, se spune în document.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii DNA Oradea, precum și șapte volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.