24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Stai și te crucești, în sensul că îți faci cruce. Cu limba – în cerul gurii, dacă te afli într-un spațiu public sau cu mâna dreaptă, într-un gest larg, cuprinzător, care să acopere întregul spațiu în Numele Tatălui, al Fiului și Sfântului Duh, Amin!
Nu ne mai sprijinim pe răspunsurile, din ce în ce mai diverse, la fireasca, banala dar de bun simț întrebare: ”Dar cu noi ce se mai întâmplă? – într-o lume atât de nervoasă, atât de hulpavă, atât de feroce în care suntem condamnați să trăim. De întâmplat nu se întâmplă nimic, atâta timp cât de un sfert de secol ne tot trezim ”încremeniți în acelaşi proiect al hoțiile fără margini”. Deja asistăm la o deraiere profundă a bunului simț. Suntem martorii sau actorii unor scene incredibile. Auzim sau citim cum cei care sunt în serviciul public nu mai au nici mamă, nici tată și, mai rău, nu mai au nici un Dumnezeu. Se aruncă asupra celor care le trec pragul, asemenea celor mai sălbatice animale de pradă. Un renumit chirurg, chiar dacă a mai fost întrebat de anchetatorii penali cum vine chestiunea cu șpaga, după ce a scăpa ca prin urechile acului de o condamnare necesară reeducării sale, iată că continuă să pretindă și să primească 3000 de lei. Dușul rece prin care a trecut, într-adevăr, a avut un efect curativ asupra mărimii șpăgii, înjumătățind-o (sic!)
Stai și te crucești în timp ce te întrebi dacă a pretinde foloase necuvenite nu a ajuns o boală cronică de care suferă majoritatea oamenilor de seamă, buni profesioniști, din mai toate domeniile. Dar, acești amărâți de 3000 de lei, ceea ce ar echivala cu 82 de euro, reprezintă a șase mia o sută parte din șpaga pretinsă de Elena Udrea, de exemplu, omului de afaceri Dinu Pescariu, şpagă care s-a ridicat la suma de 500.000 de euro (sic!)
Și, dacă ar trebui să ținem cont de dezinvoltura Elenei Udrea ar reieși că suma aceasta, greu de numărat, este una modică, dacă ar fi să ținem cont de cele nouă milioane de euro, pe care fostul ei soț, Dorin Cocoș, i-a adunat numai de pe urma unei singure afaceri, de dimensiunea Microsoft.
Stai și te crucești fără ca să înțelegi în ce lume trăim, cum de toți cei de prin împrejurimile noastre mai au curajul să iasă din casă, mai au curajul să meargă pe stradă, mai au curajul să lucreze zile lumină pentru a reuși să aducă în familie salariul minim pe economie, nu mai mult de 975 de lei, adică aproape 222 de euro. Ce reprezintă cei 222 de euro în contextul în care ar trebui să apeleze la eminentul chirurg? Un an de foamete. Ce ar însemna să apeleze la Elena Udrea pentru ca aceasta să-i rezolva ”o problemă cu justiția”? Doar aproape 188 de ani i-ar fi necesari să cotizeze cu salariul său lunar.
Or, acum, Elena Udrea începe să arunce cu pietre în geamurile sistemului pe care ea, ajutată de Traian Băsescu, l-a construit. Au reușit și ei să pună câțiva bănuți deoparte, pentru zilele de după cei zece ani în care au huzurit, bătându-și joc de poporul în numele căruia lucrau sau mai corect spus furau și umileau, batjocoreau și puneau cătușe tuturor celor care li se împotriveau. Iată că vremea zăngănitului de cătuşe începe să-i caute și pe ei. Repet, suntem martorii istoriei implacabile a fărădelegilor care se răzbună, servindu-i Elenei Udrea lui Traian Băsescu, același meniu pe care ei și camarila lor au obligat poporul să mănânce, chiar dacă a mânca, în viziunea celor doi, înseamnă doar să mănânce bătaie pe săturate.
Acum s-a întors foaia. Călăii au devenit victime. Elena Udrea recunoaşte că nu și-a imaginat că răul pe care sistemul creat de regimul Băsescu a putut să atace atât de adânc fibra statului de drept. Este ca și cum, după ce pleci din casă, vezi cum casa îți ia foc din cauză de ”foc rămas nesupravegheat”. Ot așa a plecat Traian Băsescu de la Cotroceni, lăsând sistemul să funcționeze nesupravegheat. A sărit Mihail Florian Coldea la butoane, doar că el nu avea viziunea de ansamblu a scenei politice, drept pentru care s-a rezumat a pune sistemul represiv să lucreze doar împotriva clienţilor săi, cei care i-au făcut zilele amare, cum a fost Elena Udrea, un personaj pentru care fusta sau pantalonii s-au dovedit a fi mult prea strâmți pentru mișcările ample pe care aceasta le făcea, pe când baleta în jurul lui Traian Băsescu.
Dacă astăzi Traian Băsescu tace, o face doar pentru că această mișcare i-a mai rămas să se exprime. Uneori a tăcea este o acțiune mult mai dificilă decât a vorbi, mai ales decât atunci când nu comunici decât vrute și nevrute.
