Endava, una dintre companiile de servicii IT cu cea mai rapidă creștere din Europa, va desfășura, începând cu luna martie, programe dedicate absolvenților în departamentele de software development și testare automată ale centrului din Iași. În plus, compania și-a propus să angajeze la Iași 100 de specialiști până la sfârșitul acestui an, dintre care un sfert vor fi juniori. Înainte de debutul programului de Graduates, specialiștii cu experiență ai Endava vor susține prezentări în mai multe universități, precum și sesiuni de training în cadrul programelor ”Fii practic și Stagii pe bune”, ce vor avea loc la Iași. Prin aceste acțiuni, compania încearcă să prezinte absolvenților toate opțiunile de carieră în cadrul Endava, în plus față de ariile deja cunoscute, de dezvoltare și testare software. În acest sens, reprezentanții Endava vor susține inițiativa organzitorilor de a introduce workshop-uri de Project Management. ”Absolvenţii au contracte de muncă încă de la începutul programului de Graduates, iar după o periodă inițială cu sesiuni de training intensiv, programul se finalizează cu lucrul pe proiecte reale, alături de colegi cu experiență, interacțiune directă cu clienții noștri, dar și coaching pe comunicare și leadership. Pentru această ediție preconizăm un număr de 15 participanți în programul de Graduates și așteptăm aplicațiile celor interesați până la data de 6 martie, la adresa graduates.iasi@endava.com”, a precizat Adriana Aionițoae, Head of Talent Management & Recruitment Iași, Endava. De asemenea, compania pregătește programul de internship din luna iulie 2015, destinat studenților facultăților de profil IT, program care implică un training de șase săptămâni pe diverse tehnologii de interes, utile pe piața muncii. De altfel, internship-ul reprezintă și o sursă de candidați pentru angajare, 30% dintre participanții la programul din vara anului trecut rămânând în companie ca angajați permanenți. Endava plănuiește să își extindă până la sfârșitul acestui an echipa de la Iași cu încă o sută de specialiști, dintre care 25% de nivel junior și 75% de nivel senior. În prezent, în centrul Endava din Iași lucrează aproximativ 290 de angajați, implicaţi în peste 20 de proiecte de dezvoltare software pentru clienţi din domenii precum servicii bancare, asigurări, telecom, media şi servicii online, din Marea Britanie, Germania și SUA.
În ceea ce privește pozițiile deschise, compania caută specialiști în software development, Java și .Net, precum și specialiști în testare automată. În plus față de abilitățile tehnice, Endava susține și dezvoltarea zonei de soft skills a angajaților, oferind în acest sens training-uri de communication skills, leadership și customer care. ”Ne interesează oameni dornici să invețe noi tehnologii și dispuși să se adapteze unui mediu de lucru în continuă schimbare și care înțeleg care sunt oportunitățile de dezvoltare pentru ei în Endava, deoarece avem de-a face cu cele mai mari și mai complexe probleme din domeniul IT cu care se confruntă companiile – clienții noștri apelează la noi pentru că au nevoie de competențe tehnice și de abilități de comunicare deosebite, respectiv pentru că avem o experiență semnificativă în derularea de proiecte Agile cu echipe distribuite”, a adăugat Adriana Aionițoae. Endava mizează pe interacțiunea directă cât mai bună cu comunitatea de profesioniști IT din Iași, participând la diferite inițiative și evenimente ale comunității, astfel încât candidații să aibă cât mai multe informații despre cultura și modul de lucru în cadrul companiei. Printre cele câteva astfel de inițiative se numără programele ”Pay IT Forward”, sau ”Școala Informală de IT”. Programul ”Pay IT Forward” se adresează, pe de o parte, celor ce doresc să învețe o tehnologie anume în IT, iar pe de altă parte acelor specialiști care deja doresc să împărtășească altora din cunoștințele lor. Anul trecut, programul lansat din inițiativa Endava s-a desfășurat pe parcursul a șase weekend-uri, ocazie cu care colegii seniori, atât din Endava, cât și din alte companii IT din Iași, au putut împărtăși studenților și celor interesați din experiența și cunoștintele lor în zona tehnică, dar și cea de soft skills. ”Școala Informală de IT”, proiect în care Endava se va implica anul acesta în comunitate, se referă la oameni care doresc să înceapă o carieră în IT și nu au o bază tehnică. Aceștia vor putea beneficia de traininguri oferite de specialiști IT, atât din Endava cât și din alte companii din Iași. (E.M.)