Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt a început să se scufunde

În cursul zilei de vineri, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în zona Casei Cărţii, a apărut, brusc, o groapă cu o suprafaţă de circa patru metri pătraţi, cauza reprezentând-o, cel mai probabil,  lucrările efectuate recent în zona respectivă de angajaţii regiei de apă şi canalizare. „Din primele verificări, se pare că este vorba de o zonă „deranjată” de săpăturile și umpluturile rezultate în urma executării rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în perioade anterioare. De menționat că în subteranul axului pietonalului Ștefan cel Mare și Sfânt este o conductă de canalizare de 2000 mm diametru, care nu a fost afectată în urma surpării”, precizează reprezentanţii Primăriei, într-un comunicat de presă. Imediat după apariţia gropii, la faţa locului a fost trimisă o echipă de muncitori de la S.C. Servicii Publice S.A., care au securizat perimetrul, în vederea evitării unor eventuale accidente. După securizarea perimetrului a fost anunțată Direcția Județeană pentru Cultură, Culte        și Patrimoniul Cultural Național Iași, care a trimis o comisie formată din doi specialiști (Virgil Băbîi – directorul Direcției și Bobi Apăvăloaei – consilier superior în cadrul Direcției), care au analizat situația din teren. În vederea remedierii surpării, Primăria a propus realizarea unei umpluturi din balast stabilizat și pietriș, respectiv refacerea pavajului deteriorat. Comisia a aprobat măsurile propuse de municipalitate, cu condiția ca eventualele descoperiri de obiecte arheologice pe perioada lucrărilor să fie raportate către Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Iași. Lucrările de refacere a pietonalului au demarat vineri, imediat după emiterea de către Direcția Județeană de Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Iași a avizulului necesar. (E.M.)