Proiectul managerial privind desemnarea Iașului drept ”Capitală Culturală Europeană” în anul 2021 va fi finalizat până cel mai târziu la mijlocul lunii martie, urmând ca, ulterior, acesta să fie supus dezbaterii publice și aprobat de Consiliul Local. Potrivit primarului Gheorghe Nichita, conducerea Fundației ”Iași – Capitală Culturală Europeană” lucrează în acest moment la întocmirea calendarului care trebuie să fie urmat pentru ca acest proiect să iabă șanse de reușită. “Discuţiile avute cu Florin Cîntic, vicepreşedintele Fundaţiei Iaşi – Capitală Culturală Europeană şi Dan Doboş, managerul de proiect, dar şi cu boardul fundaţiei, vor fi concretizate într-un calendar de acţiuni, care va fi prezentat public în perioada următoare. Domnul Cîntic va întocmi draftul de strategie până în 16 februarie, iar până la jumătatea lunii martie va finaliza conceptul acestui proiect, astfel încât să supunem aceste documente în dezbatere publică”, a declarat primarul Gheorghe Nichita, vinery, 6 februarie, într-o conferință de presă. Edilul a anunţat că, în urma unui contract semnat cu Fundaţia ”Axis”, de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, începând cu data de 16 februarie se va lucra şi la un ”barometru cultural”, instrument care va arăta efectiv care este consumul cultural în Iaşi şi mulţi alţi indicatori, care vor fi luaţi în calcul pentru elaborarea strategiei şi conceptului de Iași – Capitală Culturală Europeană. “După modelul parteneriatului Iaşi – Chişinău – Cernăuţi, voi propune factorilor politici şi administrativi din Iaşi să se implice şi să-şi asume, alături de noi, proiectul Iaşi – Capitală Culturală Europeană. E un pact mai mult decât necesar, pentru ca eforturile noastre comune să se canalizeze în sensul câştigării acestei competiţii”, a spus primarul. Prezent la conferinţa de presă, desfășurată la sediul Primăriei, Florin Cîntic, vicepreşedintele Fundaţiei ”Iaşi – Capitală Culturală Europeană”, a pus accentul pe necesitatea unei strategii bine conturate. ”Ar fi păcat să ratăm un astfel de proiect. A venit timpul să construim o anumită solidaritate în jurul unui proiect de o asemenea anvergură. În ceea ce priveşte concepţia şi strategia proiectului, am suficientă experienţă pentru a pune cap la cap lucruri pe care le ştiu şi le pot sintetiza, graţie şi unor cadre europene pe care le-am cunoscut. Voi pune la dispoziţie tuturor o platformă de idei, de dezbatere, care să permită comunităţii cunoaşterea îndeaproape a acestui proiect. Acest proiect va fi câştigător în măsura în care va fi asumat de comunitate, de factorii politici, de comunitatea economică”, a afirmat Florin Cîntic. ”Vom fi Capitală Culturală Europeană în măsura în care vom constata că tot ceea ce trebuie să facem nou şi îndrăzneţ în 2021 va duce la schimbarea vieţii comunităţii. Anul 2021 nu va fi o întâmplare, ci un punct dincolo de care vom fi mândri că suntem ieşeni”, a precizat, la rândul său, Dan Doboş, managerul de proiect al Fundaţiei ”Iași – Capitală Culturală Europeană”. Proiectul de ”Capitală a Culturii Europene” a fost lansat în anul 1885, la inițiativa fostului ministru grec al Culturii, Lelina Mercouri, și a lui Jack Land, omologul său francez, cu scopul de a evidenţia bogăţia și diversitatea culturilor europene. Titlul de ”Capitală Culturală Europeană” este acordat de o comisie de experţi europeni, în urma evaluării dosarelor orașelor candidate. Uniunea Europeană (UE) a anunţat că în anul 2021, un oraș din România și unul din Grecia vor găzdui titlul de ”Capitală Culturală Europeană”. Candidaturile pot fi depuse până pe data de 10 octombrie 2015, după care va avea loc o preselecţie, iar la mijlocul anului 2016, va fi anunţat oraşul câştigător. Desemnarea oraşului Capitală Culturală Europeană are loc în două etape, una de preselecţie care e alcătuită din experţi locali, desemnaţi de autorităţi, dar şi din reprezentanţi ai Uniunii Europene, pentru ca mai apoi, decizia finală să fie luată de Parlamentul European care acceptă candidatura, respectiv Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene care desemnează oraşul ca fiind Capitală Culturală Europeană în anul atribuit ţării sale. Lista finală cu oraşele ale căror candidatură a fost acceptată va fi disponibilă la finalul anului 2016, urmând ca până la sfârșitul anului 2017, forurile europene să decidă numele oraşului din România, care va fi ”Capitala Culturală Europeană” în anul 2021. Până acum, în cursa pentru desemnarea titlului de ”Capitală Culturală a Europei” și-au depus candidature mai multe orașe din România, printre care Iași, Timișoara, Cluj și Craiova. În 2015, capitale culturale europene au fost desemnate oraşele Mons (Belgia) și Plzen (Cehia), urmând ca în 2016, titlul să revină localităților San Sebastian (Spania) și Wroclaw (Polonia). (E.M.)