Elevii și preșcolarii se vor întoarce de luni la cursuri după o vacanță de o săptămână, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Cursurile semestrului al doilea, care încep luni, se vor încheia pe 10 aprilie, iar vacanța de primăvară este cuprinsă între 11 și 19 aprilie. Elevii se vor întoarce la cursuri pe 20 aprilie și le vor încheia pe 19 iunie. Săptămâna 6-10 aprilie, din semestrul al doilea, este dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit ‘Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!’, având un orar specific. Tezele din semestrul al II-lea se vor susține, de regulă, până la data de 22 mai. Ministerul Educației și Cercetării Științifice a stabilit ca simulările examenelor naționale din anul școlar 2014-2015 să se desfășoare în zilele de 23, 24 și 25 februarie — Evaluarea Națională, pentru elevii clasei a VIII-a, respectiv 2, 3, 4 și 6 martie — Bacalaureat, pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a. Absolvenții de liceu se vor putea înscrie la prima sesiune a examenului de bacalaureat între 25 și 29 mai și vor încheia cursurile în 29 mai. Prima sesiune de bacalaureat va începe pe 8 iunie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Evaluarea națională va începe anul acesta pentru absolvenții de clasa a VIII-a pe data de 22 iunie, cu proba de limba și literatura română.