Jurowski, după interpretarea Simfoniei a III-a: Enescu a avut succesul pe care-l merita în Anglia

Vladimir_JurowskiCelebrul dirijor Vladimir Jurowski a afirmat sâmbătă seară, după ce a prezentat la pupitrul London Philharmonic Orchestra, în premieră londoneză, Simfonia a III-a, prestație îndelung aplaudată și ovaționată de public, că Enescu a avut succesul pe care-l merita în Anglia. Jurowski s-a declarat extraordinar de încântat de prezența în număr atât de mare a publicului la Royal Festival Hall de la Southbank Centre și de reacția acestuia având în vedere că orchestra a interpretat practic trei piese necunoscute cu care dirijorul, Principal Conductor and Artistic Advisor al London Philarmonic Orchestra, își dorește să-i familiarizeze pe britanici. Melomanii londonezi au aplaudat entuziast încă de la finalul primei părți a lucrării enesciene, pentru ca la terminarea simfoniei să ovaționeze atât interpretarea fără cusur a prestigioasei formații și a celor două coruri — London Philharmonic Choir și a Trinity Boys Choir, cât și creația marelui compozitor român. De altfel, după cea de-a patra chemare la rampă de către britanici, maestrul Jurowski a ridicat cu ambele mâini deasupra capului partitura operei lui Enescu, într-un gest de elogiu pentru autor, demers de asemenea ovaționat de public. Vorbind în fața românilor din Diaspora londoneză și a invitaților acestora, la recepția oferită, după concert, de Ambasada României la Londra, Vladimir Jurowski a afirmat că acum, la 60 de ani de la moartea lui Enescu, a venit, iată, timpul acestui mare compozitor. „N-am știut ce fiară este această simfonie a lui George Enescu atunci când am început s-o descifrez” (n.r. în vederea concertului din 2013 de la București din Festivalul Enescu), a mărturisit dirijorul, menționând că a purtat cu sine partitura enesciană, studiind-o, timp de câteva luni cât a călătorit sau a dirijat. El a spus că, de vreme ce s-a investit atâta muncă în pregătirea acestei lucrări, pentru Festivalul Internațional „George Enescu” de la București (2013), a decis s-o prezinte la Londra. Jurowski a promis că după „spectacolul Enescu” de la Royal Festival Hall va promova în continuare muzica acestuia. De asemenea, el a adăugat că este la curent cu „seara extraordinară cu Octetul lui Enescu de la Institutul Cultural Român”. „Cred că Simfonia a III-a este o capodoperă a lui Enescu. El a creat o operă care deschide ușa la viitorului muzicii secolului XX și acum, în timpul nostru, eu cred că muzica sa nu și-a pierdut actualitatea”, a declarat, pentru AGERPRES, Vladimir Jurowski. Dirijorul a mărturisit că a fost o mare onoare să dirijeze Simfonia a III-a la București, dar, în același timp, și o mare responsabilitate, cu atât mai mult că el se întâlnea pentru prima dată cu această simfonie. „Deja azi am interpretat-o cu mult mai multă ușurință, pentru că eram la a doua întâlnire”, a spus acesta. Concertul de sâmbătă seara de la Royal Festival Hall de la Southbank Centre face parte din „Luna Enescu la Londra”, program organizat de ICR Londra, în parteneriat cu Ambasada României la Londra, Festivalul George Enescu din București, Radio România, revista The Gramophone, cu sprijinul Invitation Romania.Travel and Culture.