Deputatul Elena Udrea a denunțat luni decredibilizarea și slăbirea Parlamentului în fața unor „instituții de forță”, susținând că este pusă la „stâlpul infamiei” pentru că a dezvăluit lucruri despre un reprezentant al serviciilor de informații. „Luni a avut loc o ședință a Comisiei parlamentare de control a SRI din care nu am aflat nimic. Mai mult, cei care trebuiau controlați, la finalul ședinței, au fost lăudați, lucru care a relevat raportul de forțe care există între reprezentanții acestei instituții și cei care ar trebui să le cenzureze activitatea. În același timp, un parlamentar al României, de data aceasta Elena Udrea, este pus la ‘stâlpul infamiei’, cu 3 cereri de începere a urmării penale, 3 cereri de arestare preventivă, dintre care una de reținere și arestare preventivă. Aștept aici execuția. Această slăbirea a Parlamentului fragilizează democrația și lasă loc abuzului exercitat în mod ocult și discreționar. Ceea ce se întâmpla azi cu mine nu are legătură cu Elena Udrea, în locul meu putea să fie domnul Victor Ponta sau domnul Crin Antonescu, dacă aceștia ar fi spus lucrurile pe care le-am susținut public în ultimele săptămâni, dacă ar fi vorbit despre acapararea puterii în mâinile unui singur om care deține secretele tuturor, ar fi devenit la fel ca mine — țintă. (…) Vin în fața dvs. și vă spun că nu e normal, avem obligația să spunem adevărul, indiferent despre ce și despre cine, nu ne trebuie să ne lăsăm cuprinși de frică”, a declarat Elena Udrea de la tribuna Camerei Deputaților. Ea a dorit să precizeze că vorbește în fața colegilor din Parlament nu despre propria persoană, ci despre ceea ce se întâmplă în România, despre lucruri importante, precum democrație, libertate și exercitarea transparentă a puterii. „Timp de 10 ani am luptat pentru un stat de drept, pentru independența justiției și pentru instituții puternice. În același timp, sunt dintre cei care au acuzat Parlamentul că nu poate garanta progresul României și nu poate da țării viitorul de care are nevoie. Am vorbit despre ineficiența Legislativului din care fac parte, despre reducerea numărului de parlamentari la 300 și despre nevoia unei noi clase politice. În contrapondere am insistat pe nevoia întăririi Justiției — DNA, CSM, ÎCCJ, ANI — și pe reformele pozitive care au avut loc la nivelul serviciilor de informații din România. Am încercat prin acțiunile și discursul meu să mut greutatea deciziilor dinspre Parlament spre alte instituții. Într-o anumită măsură recunosc că am greșit, am slăbit legitimitatea publică a Parlamentului pentru a crește prestigiul altora, din păcate. Constat astăzi, eu însămi, ce înseamnă să fi parte a unei clase politice și a unui parlament decredibilizat și slăbit, pe fondul ridicării de statui unor instituții de forță”, a spus Elena Udrea. Ea i-a invitat pe „politicenii buni sau răi” să exercite puterea în România. „Iar motivul este simplu: politicenii au legitimitatea dată de votul popular, ei pot fi trași la răspundere pentru acțiunile lor, pot fi trimiși acasă, pot fi sancționați prin vot atunci când greșesc. Asta în timp ce oameni din instituții precum serviciile de informații fac exces de putere, fără ca cineva să aibă pârghiile democratice de a-i sancționa”, a adăugat Elena Udrea. Declarația a fost făcută înainte ca plenul Camerei Deputaților să dea votul pe mai multe cereri ale DNA care o privesc pe Elena Udrea și care vizează încuviințarea urmăririi penale și arestarea preventivă în două dosare, Gala Bute și Microsoft.