Premierul Olandei a declarat că ţara lui are îngrijorări cu privire la statul de drept în România

Premierul Olandei, Mark Rutte, a declarat, miercuri, că a urmărit evenimentele recente din România şi are îngrijorări în legătură cu respectarea statului de drept în ţara noastră. Oficialul străin a precizat că aşteaptă să vadă ce va face Comisia Europeană legat de subiect.

Întrebat, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, dacă, în opinia sa, mesajul adresat de Olanda şi alte 11 state instituţiilor României de a nu slăbi statul de drept prin modificări legile justiţiei şi codurile penale, Mark Rutte a răspuns: „E adevărat că am urmărit şi noi evenimentele recente din România. Avem şi noi îngrijorări cu privire la statul de drept. Comisia Europeană şi-a manifestat şi ea îngrijorările. Privim întâi la Comisia Europeană şi ce fac ei acolo. Statul de drept este esenţial. Să vedem ce va spune Comisia Europeană”.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că cei care susţin că partenerii externi nu trebuie să se amestece în problemele României au o abordare eronată şi „fundamental greşită”, deoarece ţara noastră face parte din comunitatea europeană şi trebuie să respecte valorile acesteia, nu să se izoleze de această comunitate.

„De la partenerii noştri trebuie luate foarte, foarte în serios. Noi suntem împreună în UE şi vrem să construim o uniunea mai puternică. Este bine ca toată lumea să acţioneze în a îmbunătăţi mersul. Ştiu că sunt voci care spun că se amestecă partenerii noştri externi. Această abordare este o eroare şi este fundamental greşită. Când ceva nu merge neapărat aşa cum trebuie, atunci trebuie să se atragă atenţia. Aceste semnale trebuie luate în serios, cum trebuie luată în serios opinia Comisiei de la Veneţia, care se află zilele următoare în Romania, nu pentru a ne critica, ci pentru a ne ajuta să construim o legislaţie mai modernă. Anumite abordări populiste le refuz clar şi categoric. Noi suntem într-o uniune a valorilor. Noi dorim să ne consultăm cu parteneri bine intenţionaţi care vin să ne ajute. Aceste lucruri trebuie foarte bine înţelese şi să fie importante pentru toţi. Nu putem să fim într-o comunitate şi să ne izolăm de această comunitate”, a declarat şeful statului, Klaus Iohannis, răspunzând la aceeaşi întrebare.

Pe 28 iunie, 12 state partenere, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi Statele Unite ale Americii, transmit autorităţilor române un mesaj comun prin care cer să nu fie slăbit statul de drept prin modificarea Codurilor penale şi de procedură.

MEDIAFAX