Bursa de Valori București /BVB/ a obținut un profit net de 11,9 milioane lei în anul 2014 sau 155 lei pe acțiune, în creștere cu peste 25% comparativ cu 2013 și cu 20% peste nivelul bugetat, potrivit unui raport preliminar al BVB, publicat marți.
În 2014, BVB a distribuit acționarilor săi aproape 9 milioane lei sub formă de dividende din profiturile nete ale anilor precedenți, care s-au adăugat la aprecierea prețului de piață al acțiunilor BVB de 5% de la începutul anului.
Potrivit raportului, cifra de afaceri preliminară pe 2014 a fost de 26,9 milioane lei, cu 11% mai mare față de anul precedent, creștere determinată de intensificarea activității de tranzacționare, dar și de creșteri ale veniturilor din tarife percepute emitenților și participanților și ale veniturilor din servicii IT.
Costurile au crescut într-un ritm mult mai redus, ceea ce a condus la înregistrarea unui profit operațional de 11,1 milioane lei, în creștere cu 37% față de anul precedent.
Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni pe toate piețele a ajuns la 13,2 miliarde lei, în creștere cu 14,1% față de 2013, în timp ce doar pentru piața reglementată de acțiuni avansul a fost de 15,2%.
BET, principalul indice al pieței a încheiat anul cu un avans de 9,1%, în timp ce versiunea sa de randament total BET
—TR (care include și dividendele) a fost de departe indicele cu cea mai bună performanță din regiune, cu un randament de 14,5%, se arată în documentul menționat.
Pentru ultimul trimestru al anului 2014, BVB a raportat o cifră de afaceri de aproape 8 milioane lei. Profitul operațional pentru perioada analizată a fost de 2,3 milioane lei, iar profitul net preliminar raportat a fost de 2,6 milioane lei, sau 0,33 lei pe acțiune.
Datele financiare sunt în curs de auditare și sunt întocmite în conformitate cu standardele românești de contabilitate (RAS). Cifra de afaceri a BVB este formată, în principal, din comisioanele de tranzacționare a tuturor instrumentelor listate, din tarifele înregistrate din activitatea de listare a companiilor și instrumentelor pe diferite piețe și din vânzarea de date bursiere către diverși utilizatori.