Experți de la compania Kroll Associates UK Limited (Kroll), înregistrată în Marea Britanie, au început miercuri o investigație specială la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, suspectate de tranzacții frauduloase de cîteva miliarde de lei, informează MOLDPRES.Serviciul de presă al Băncii Naționale a Moldovei a confirmat pentru agenţie că experții străini au sosit marți la Chișinău, iar rezultatele investigațiilor vor fi făcute publice peste patru săptămîni.La prima etapă a investigației, “compania va analiza tranzacțiile suspecte din aceste bănci, persoanele implicate, va stabili care au fost fluxurile financiare şi unde au fost transferate, şi va veni cu propuneri de elaborare a unei strategii pe termen mai îndelungat, care va permite Republicii Moldova să le recupereze”, a anunțat anterior Banca Naţională.Potrivit unui comunicat al BNM, difuzat la sfîrșitul anului trecut, în luna noiembrie 2014 a avut loc „un număr de tranzacții în proporţii deosebit de mari”, ce se ridică la cîteva miliarde de lei, între Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.„Evoluţia indicatorilor sectorului bancar din luna noiembrie 2014 a fost puternic distorsionată de unele tranzacții în proporţii deosebit de mari la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank”, constata BNM. Activele Băncii Sociale au crescut cu 14 miliarde de lei, Băncii de Economii au crescut cu 2,37 miliarde de lei, iar cele ale Unibank s-au diminuat cu 4,77 miliarde de lei.Creșterea activelor totale ale Băncii Sociale s-a datorat în special majorării grupei „alte active” cu 17,793 milioane de lei, ca urmare a cesiunii unor credite către o persoană juridică din afara Republicii Moldova. BNM anunța că are motive temeinice să considere această tranzacție ca fiind suspectă şi a sesizat instituțiile de drept pentru a efectua investigațiile necesare. De asemenea, BNM a inițiat procedurile necesare în instanța de judecată pentru anularea acestei tranzacții.Guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu, a anunțat recent că Banca Națională a acordat un credit de 4 miliarde de lei băncilor aflate sub administrare specială (Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială). „Am intervenit pentru a liniști spiritele şi a asigura protecția persoanelor juridice şi fizice, deponenți ai acestor bănci”, a spus guvernatorul.În luna ianuarie al acestui an, BNM a făcut intervenții sub formă de vînzări de valută cu Banca de Economii, Banca Socială și Unibank în sumă de 23,98 milioane de dolari SUA.Centrul Naţional Anticorupție în comun cu Procuratura Anticorupție au întreprins pe 6 februarie 26 de percheziții pe teritoriul municipiului Chişinău. Acestea au fost efectuate în cadrul a două cauze penale pornite pe faptul încălcării regulilor de creditare de către administrația Băncii de Economii, precum şi pe faptul abuzului de serviciu, soldat cu prejudicii în proporţii deosebit de mari, cauzate Băncii Sociale.