MAE lansează programul „Dialog cu diaspora pe teme consulare”

logoMAEMinisterul de Externe lansează, luni, programul „Dialog cu diaspora pe teme consulare”, prin care se vor organiza acţiuni pro-active de promovare a programelor şi proiectelor derulate de MAE, pentru asigurarea asistenţei şi protecţiei cetăţenilor românilor aflaţi în străinătate.Potrivit unui comunicat, Ministerul Afacerilor Externe demarează, începând de luni, programul „Dialog cu diaspora pe teme consulare”, prin care se vor organiza acţiuni pro-active de promovare a programelor şi proiectelor derulate de MAE, pe linia modernizării activităţii consulare, în vederea asigurării asistenţei şi protecţiei cetăţenilor români aflaţi în străinătate.Campania are rolul de a explica cetăţenilor români întreaga gamă de servicii consulare modernizate şi informatizate care le stau la dispoziţie sau se află în curs de implementare, astfel încât platforma E-Cons să fie folosită cât mai eficient.”Dialog cu Diaspora pe teme consulare” se va desfăşura în prima jumătate a anului 2015, o echipă a Ministerului Afacerilor Externe urmând să se deplaseze în destinaţiile cele mai solicitate din punct de vedere consular – Italia, Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie, Austria, Belgia şi Grecia – pentru a prezenta comunităţilor de români de acolo – beneficiarii direcţi ai acestor programe – sistemul de servicii consulare E-Cons.MAE apreciază că aceste întâlniri vor reprezenta şi o bună oportunitate pentru ca reprezentanţii Centralei MAE să afle direct de la comunităţile de români problemele cu care se confruntă acestea pe palierul consular şi pentru a discuta, împreună, cele mai eficiente modalităţi de soluţionare a acestora pe termen lung.Primele întâlniri vor avea loc în cursul săptămânii viitoare, la Roma şi Madrid.”Ceea ce ne propunem este ca publicul român – din ţară şi de peste hotare – să fie informat corect şi să se poată folosi de serviciile consulare modernizate la deplina lor capacitate. Am avut în vedere demararea acestei campanii pentru a încuraja un dialog sincer între reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe şi cetăţeanul român din străinătate, care apelează la noi în primul rând pentru servicii consulare. S-au făcut în ultimii ani eforturi pentru modernizarea acestor servicii şi este timpul ca aceste lucruri să se vadă şi să se resimtă şi la ghişeu, de către cetăţean. Dincolo de această modernizare a serviciilor consulare, principiile care ghidează conduita Corpului Consular trebuie să se bazeze pe deschidere faţă de cetăţean, amabilitate, promptitudine, bun-simţ şi interes faţă de nevoile fiecărui individ în parte”, a declarat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, citat în comunicat.”Ca viziune pe termen lung, consider că acest program de «Dialog cu Diaspora» poate fi extins şi la alte teme de interes pentru românii de peste hotare, prin care să ne angajăm în proiecte comune, în teme de dezbatere care servesc interesul naţional şi, până la urmă, interesul fiecărui cetăţean în parte. Pentru că politica externă nu are o destinaţie abstractă, ci are ca beneficiar direct cetăţeanul român”, a mai spus şeful diplomaţiei.În cadrul acţiunilor stabilite prin programul „Dialog cu Diaspora pe teme consulare”, echipa MAE va organiza şi reuniuni regionale, cu diplomaţii şi funcţionarii consulari din statele aflate în proximitatea celor vizate direct de itinerariul campaniei, în vederea schimbului de bune practici în ceea ce priveşte folosirea E-Cons şi a Manualului de proceduri consulare.Complementar acestor întâlniri cu reprezentanţii diasporei, Departamentul Consular al MAE a lansat, în această săptămână, propriul cont de Facebook – Departamentul Consular – MAE Romania.Pagina de Facebook a Departamentului Consular se adresează în special cetăţenilor români care călătoresc sau locuiesc în străinătate şi va publica informaţii consulare utile, alerte şi informaţii de călătorie, precum şi alte informaţii despre activitatea Departamentului Consular, informează MAE.Totodată, în cadrul programului vor fi organizate şi sesiuni tematice de dialog (sesiuni de Q&A) cu cetăţenii români pe pagina de Facebook a Departamentului Consular. Sesiunile vor fi bilunare, iar cetăţenii români interesaţi vor putea adresa întrebări pe tematica consulara anunţată în prealabil, urmând să primească răspuns în decurs de cel mult 24 de ore.