Tudorel Toader: Varianta demisiei este mai sigură; voi preda sigiliul şi la gară, la Iaşi!

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi că varianta demisiei este mai sigură, spre deosebire de revocare, care îi dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis „să se mai gândească”. Toader s-a întâlnit joi dimineaţa, la Palatul Victoria, cu premierul Viorica Dăncilă, iar la revenirea la sediul Ministerului Justiţiei a spus că au avut o „discuţie foarte corectă”. „Am avut relaţii bune cu fiecare dintre cei trei premieri din guvernele cărora am făcut parte. Şi cu domnul Grindeanu, şi cu domnul Tudose, şi cu doamna Dăncilă, foarte bune relaţii. Vă asigur de faptul că, cel puţin aşa ne-am declarat şi cred că aşa va fi, şi după încetarea ministeriatului, relaţiile dintre mine şi domnia sa vor fi aceleaşi, neafectate. Aseară a rămas să ne vedem la 9,30 şi să discutăm despre variantele de încetare a mandatului. Mi-a confirmat faptul că aseară, după ce am făcut eu enunţul acela, a dat drumul la adresele către preşedintele republicii, ulterior, spre ora 21,00. Prin urmare, discuţia care a existat a fost absolut corectă, în limitele în care eu ştiam şi dânsa mi-a confirmat astăzi”, a afirmat Toader. Tudorel Toader a adăugat că prim-ministrul a evocat nevoia de asigurare a continuităţii activităţii la minister. „Eu v-am spus de foarte multe ori că nu pot închide. Orice funcţionar responsabil, demnitar, nu poate să închidă biroul şi să zică: ‘Am auzit că mă remaniază şi plec şi, până va veni noul ministru, cine girează, cine coordonează?’ Pentru că secretarii de stat pot fi delegaţi numai de către ministrul titular. Prin urmare, prima concluzie, voi rămâne la minister, până la momentul în care în Monitorul Oficial apare numele şi prenumele noului ministru. Îl voi aştepta, voi preda pe bază de proces-verbal, îi voi preda sigiliul şi, ca să fiu sugestiv, ‘La gară!’, adică la Iaşi”, a spus Toader. Ministrul Justiţiei consideră că varianta demisiei este mai sigură, decât cea a revocării din funcţie. „În al doilea rând, sunt două proceduri în care se ajunge la acel moment. Procedura solicitării de revocare şi procedura demisiei. Acum, care este diferenţa. Punctul terminus, punctul final, este cel în care se publică în Monitorul Oficial numele, prenumele noului ministru. Cum se ajunge acolo? Pe calea cererii de revocare sau a demisiei. Problema este următoarea: pe ce cale se ajunge mai repede şi mai sigur? Aici apare relaţia dintre cei doi poli ai Executivului: jumătatea care este la preşedinte, jumătatea care este a prim-ministrului. Unde se ajunge mai repede şi mai sigur? Sigure sunt amândouă. (…) Am luat act de decizia doamnei prim-ministru de a trimite la Cotroceni solicitarea de revocare din funcţia de ministru. O voinţă pe care, după lege, eşti obligat să o respecţi şi în fapt, sigur, o voi respecta. Problema demisiei. Doamna prim-ministru mi-a cerut să iau în calcul, să mă gândesc şi la varianta demisiei. Varianta demisiei este mai sigură, trece termenul şi preşedintele trebuie să ia act de demisie, spre deosebire de revocare când preşedintele poate să spună şi ne-a mai spus de atâtea ori: ‘Mă mai gândesc, mă mai uit la mapa profesională, mai evaluez, este weekend şi mai vedem noi'”, a explicat Toader. El a menţionat că, joi, până la finalul programului de lucru, va anunţa dacă îşi va da demisia din funcţia de ministru al Justiţiei. (AGERPRES)