Uniunea Europeană a publicat luni o nouă listă neagră cu persoane și entități ruse și ucrainene proruse sancționate pentru implicarea în conflictul din estul Ucrainei, printre acestea aflându-se și doi miniștri adjuncți ai apărării de la Moscova, relatează AFP și Reuters.Arkadi Bahin și Anatoli Antonov, prim-viceministru și, respectiv, viceministru în Ministerul rus al Apărării, au fost trecuți pe această listă, deoarece au contribuit „la susținerea desfășurării de trupe ruse în Ucraina”, conform motivației publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.Pe lista UE, care conține în total 19 persoane și nouă entități, se află și Andrei Kartapolov, adjunctul șefului Statului General al forțelor armate ruse, dar și doi membri ai Dumei din Rusia, Joseph Kobzon și Valeri Rașkin.Mai mulți înalți responsabili politici și militari ai republicilor autoproclamate Donețk și Lugansk, un procuror, precum și batalioane ale rebelilor sunt de asemenea pe listă.Sancțiunile presupun înghețarea activelor și interdicția de călătorie în Uniunea Europeană.Lista cuprinde acum în total 151 de nume și 37 de entități.Noua serie de sancțiuni a fost decisă de miniștrii europeni de externe reuniți de urgență la 29 ianuarie după bombardamentele separatiștilor proruși asupra orașului Mariupol (în sud-estul Ucrainei), soldate cu cel puțin 30 de morți.Măsura trebuia să intre inițial în vigoare la 9 februarie, însă cele 28 de state membre ale UE au decis să amâne aplicarea sa cu o săptămână pentru a permite desfășurarea negocierilor diplomatice privind instaurarea unui armistițiu, care a început în noaptea de sâmbătă spre duminică.