Marius Striblea: Probele lipsesc cu desăvârșire în noile dosare ale Elenei Udrea

Marius StribleaAvocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat marți că în dosarele privind noile acuzații la adresa deputatului probele lipsesc cu desăvârșire. „Dosarele sunt făcute și acestea după principiul un denunț, o acuzație penală, mai bine spus mult zgomot pentru nimic. Nu pot în acest moment să vă dau mai multe detalii, procedura nu îmi permite, dar veți vedea în cele ce urmează că dosarele seamănă foarte bine cu cele făcute până acum. Probele lipsesc cu desăvârșire. Acest dosar este făcut după același tipic ca și dosarele care sunt deja pe rolul instanței sau a DNA”, a spus Marius Striblea la Palatul Parlamentului. El a precizat că va veni și miercuri la Palatul Parlamentului pentru a studia dosarele. „O să venim și mâine, timpul nu a fost suficient, din păcate la 16,30 programul s-a încheiat, vom reveni și mâine și vom completa studiul dosarului. Pe de altă parte, strategia pentru mâine va fi făcută exclusiv pe decizia de astăzi a Instanței supreme”, a arătat Striblea. În opinia sa, vor urma alte cereri. „Deja, DNA are încuviințare pentru o nouă cerere de arestare preventivă și sunt convins că se va formula această cerere”, a precizat avocatul. Întrebat dacă Elena Udrea va veni la Parlament, el a spus că e dreptul ei să vină și la Comisia juridică și la plen și speră ca miercuri Udrea să meargă în calitate de cetățean liber. Chestionat dacă sunt destule probe ca deputații juriști să dea un raport favorabil, el a răspuns negativ.