O alertă legată de o bombă, declanşată joi de un şofer nervos care manevra o butelie cu propan pe o stradă comercială din Hollywood, în apropiere de clădirea unde va avea loc gala de decernare a premiilor Oscar, s-a dovedit a fi falsă, dar bărbatul a fost reţinut de poliţie, potrivit Reuters.Echipajele de genişti au izolat intrarea într-un hotel şi mai multe magazine de peste drum, după ce un bărbat care conducea imprudent în zonă a coborât din autovehicul ţinând în mână o butelie cu propan, potrivit poliţiştilor de la faţa locului.Bărbatul le-a spus ofiţerilor care l-au oprit că avea şi două canistre cu protoxid de azot (gaz ilariant; substanţă chimică ce întreţine arderea şi este folosită în combinaţie cu alte gaze ca anestezic, n.r.). Individul a fost reţinut, iar ofiţerii au chemat geniştii pentru a investiga situaţia.Tehnicienii au detonat mai târziu canistrele în cauză, ca o măsură de precauţie. Jane Kim, purtătoare de cuvânt a Poliţiei din Los Angeles, a precizat că nu au fost găsiţi explozibili.Incidentul a avut loc joi, în jurul orei 11.00 dimineaţa, ora locală, la distanţă foarte mică de intersecţia Hollywood Boulevard cu Highland Avenue, unde se află complexul Dolby Theatre, iar echipajele de poliţie au stat la faţa locului circa cinci ore, înainte de a oferi asigurări că totul este în regulă.Zona din jurul complexului Dolby Theatre, unde va avea loc, duminică, cea de-a 87-a gală de decernare a premiilor Oscar, a fost deja închisă traficului rutier, în pregătirea celei mai importante seri pentru industria filmului.Gala de decernare a premiilor Oscar va fi prezentată de actorul Neil Patrick Harris şi va fi transmisă în direct şi în exclusivitate în România, în noaptea de duminică spre luni, de la ora 2.00, de posturile de televiziune Digi Film şi Digi24.