Asociaţia ”Centrul de Promovare Turistică” Iaşi, cu sprijinul Primăriei municipiului Iași și al Consiliului Județean Iași, organizează în perioada 21 februarie – 1 martie, cea de-a IV-a ediție a târgului handmade, intitulat “De mărțișor la Golia”. Potrivit organizatorilor, scopul acestui eveniment, devenit deja unul cu tradiție, este acela de a promova articolele specifice de mărțișor, realizate handmade de artiștii ieșeni și nu numai. Târgul, prin care se dorește promovarea creativității, originalității, meșteșugului și inspirației, va reuni un număr de peste 22 de participanți și se va desfășura în intervalul orar 10.00-17.00, în parcarea din fața Mănăstirii Golia (zona Târgu Cucu). Obiectele expuse spre vânzare vor fi mărțișoare croșetate și împletite, mărțișoare tip goblen, din fetru, din sticlă pictată manual, felicitări quilling, mărțișoare din fimo, mătase, imortele, lemn sculptat, rășină transparentă, bijuterii din piele si pietre semiprețioase, obiecte decorative realizate prin tehnica șervețelului. Evenimentul face parte din seria de acțiuni de promovare a Iașului și a Ansamblului Monument Istoric Mănăstirea Golia, inițiată de Asociația ”Centrul de Promovare Turistică” Iași. Asociația a fost înființată în cadrul proiectului ”Reabilitarea și dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia”, care a fost premiat în anul 2012 cu premiul Uniunii Europene si al Organizației ”Europa Nostra” pentru Patrimoniu Cultural, la secțiunea ”Conservare”. (E.M.)