Separatiștii proruși din estul Ucrainei au anunțat marți că, în conformitate cu acordul de la Minsk, au început retragerea armamentului greu din cel puțin patru zone, dar autoritățile de la Kiev au catalogat aceste declarații drept mincinoase și îi acuză pe insurgenți că de fapt își regrupează forțele în alte puncte ale frontului, transmite agenția EFE.
‘Sunt doar vorbe’, astfel a reacționat într-un comunicat comandamentul militar de la Kiev după anunțul separatiștilor, armata ucraineană afirmând că ‘dimpotrivă, rebelii își consolidează unităților și acumulează muniții’.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare de la Kiev, Andrei Lâsenko, a declarat că, în loc să-și retragă artileria grea la o distanță de cel puțin 50 de kilometri de linia frontului, milițiile proruse regrupează aceste echipamente, inclusiv în apropierea pozițiilor trupelor ucrainene, mai ales în zona Mariupol.
Retragerea armamentului greu nu este confirmată nici de OSCE. ‘Observarea (mișcărilor pieselor de artilerie) este ceva, verificare și dovedirea sunt altceva’, a declarat purtătorul de cuvânt al misiunii acestei organizații în Ucraina, Michael Bociurkiw.
Conform acordului convenit pe 12 februarie la Minsk de liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei și Franței, ambele părți implicate în conflictul din estul separatist al Ucrainei ar fi trebuit să înceapă de săptămâna trecută retragerea armamentului greu. Totuși, autoritățile de la Kiev au precizat marți că această măsură nu va putea fi implementată înainte ca încetarea focului să fie totală, acuzând totodată insurgenții proruși că încă nu respectă pe deplin armistițiul.
Potrivit unui alt purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Vladislav Selezniov, rebelii atacă de mai multe zile cu artileria de mare calibru pozițiile trupelor ucrainene din localitatea Șirokino, la 21 de kilometri de orașul Mariupol, situat pe țărmul Mării Azov.
În replică, numărul doi în comandamentul militar al separatiștilor din provincia Donețk, Eduard Basurin, afirmă că respectiva localitate este atacată de trupele ucrainene, iar acestea din urmă nu ar deține poziții acolo, întrucât Șirokino s-ar afla sub controlul separatiștilor. Alte surse afirmă că, de fapt această, localitate ar fi controlată de ambele tabere, fiecare ocupând circa o jumătate.