Un tribunal egiptean a clasificat drept „teroristă” sâmbătă mișcarea Hamas, conform unei surse judiciare, în contextul în care autoritățile egiptene acuză grupul islamist că susține o insurecție jihadistă în peninsula Sinai, relatează AFP.
La finalul lui ianuarie, justiția egipteană a clasificat drept „teroristă” aripa militară a Hamas, brigăzile Ezzedine al-Qassam, iar în apoi un tribunal a interzis activitățile mișcării palestiniene pe teritoriul Egiptului și a dispus înghețarea bunurilor sale.
Relațiile între Hamas și vecinul său egiptean sunt la nivelul cel mai scăzut de la destituirea, în iulie 2013, a președintelui islamist Mohamed Morsi de către fostul șef al armatei și actual președinte, Abdel Fattah al-Sissi.
Mișcarea palestiniană este provenită, la fel ca și fostul președinte Morsi, din confreria Frații musulmani, țintă a unei reprimări asidue și declarată la rândul său „teroristă” de către Cairo.
Tribunalul a dat verdictul după ce Hamas a fost acuzată în două plângeri că este direct implicată în atacurile jihadiste criminale care au vizat armata și poliția în peninsula Sinai, potrivit unui responsabil al tribunalului.
Verdictul intervine la câteva zile după adoptarea unei noi legi antiteroriste, care le permite autorităților să închidă sediul oricărei organizații declarate „teroriste” și să-i înghețe bunurile deținute direct și pe cele ale membrilor.
În replică, Hamas a denunțat sâmbătă decizia drept „o mare rușine care pătează reputația Egiptului”.
Verdictul este „o tentativă disperată de exporta crizele egiptene”, a spus purtătorul de cuvânt al Hamas în Gaza, Sami Abou Zouhri, și reprezintă „o escaladare periculoasă care vizează poporul palestinian și forțele de rezistență palestiniene”.
Totuși, a dat asigurări purtătorul de cuvânt, „această decizie nu va avea niciun impact asupra Hamas, care îi tratează cu respect pe toții fiii și conducătorii poporului arab, cu excepția câtorva persoane influente în Egipt”.