DATUL SOCOTELII

Adi Cristi

Am intrat de ieri în prima zi de primăvară. Vorba vine, chiar și numai pentru că întreaga iarnă, în afara unor zile puține la număr de cod roșu, iarna acesta a fost o primăvară ținută în hățuri, cu ghioceii apăruți încă din primele zile de ianuarie. O astfel de realitate, văzută de toți pe la colțuri de stradă, ne confirmă metafora spectaculoasă cu ajutorul căreia descriam începutul anului 2015, găsindu-l direct în anotimpul desprimăvărărilor. Această remarcă se fundamentează pe considerente meteorologice.

Mai există și o altfel de realitate, mult mai tensionată, incendiară, chiar dacă și-a asumat incandescența pe cont propriu față de evoluția vremii. Suntem încă hipnotizați de scena politică a țării, spațiul în care lumea se simte în continuare, de câteva luni, ca în  acele momente în care au fost ocupat piețele publice. Atenția majorității celor cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în țară este pur și simplu confiscată de toată mascarada justiției la televizor. Avem, fără nici un regret sau părere de rău, această încăpățânare de a nu mai părăsi telecomanda, confiscându-ne timpul liber, viața personală și parte din orele de somn, rămânând pur și simplu ”încătușați” de programele televiziunilor de știri, care au simțit cererea pieții. Din braeking news în breaking news orele ne absorb, trecându-ne peste zi și peste noapte, peste săptămâni și luni, cum mai trec somnambulii strada.

Încerc să vorbesc în acest început de lună, în care există primăvară, dezmorțire, muguri pregătiți să învingă ultimele zile de iarnă, despre obsesiile noastre, dovadă că ele, fiind conștientizate, trebuie și asumate. Ne interesează într-atât telenovela cu Elena Udrea la pușcărie sau nerăbdarea care începe să înmugurească în speranța vulgară a românilor de a-l vedea și pe Traian Băsescu în cătușe (cel puțin o noapte, drumul pe care acesta va trebui să-l facă de la DNA la ICCJR, instanță de judecată care este abilitată să judece cererea de arestare preventivă a procurorilor, în cazul fostului președinte al țării).

Deja Elena Udrea a fost trimisă pentru a doua oară în pușcărie, pentru a sta 30 de zile de arest preventiv. Nu putem neglija diluarea urii față de această femeie fatală din partea colegilor ei, politicieni, care au fost tot timpul în opoziție cu Blonda de la Golden blitz , care făcea jocurile în numele președintelui jucător. Astăzi, același individ, după ce și-a dat jos hlamida prezidențială, recunoaște că Elena Udrea a fost marele său proiect politic și nicidecum România, țară pentru care el a jurat în fața națiunii.

Elena Udrea nu și-a greșit calculele, mizând pe capacitatea emoțională a poporului român, aceea de a ține cu victima, oricare ar fi ea.  Dacă în recurs judecătorii o vor elibera din arestul preventiv, cred că DNA nu va mai avea succes cu o nouă solicitare de arestare preventivă. Nu trebuie exagerată această încrâncenare, care este în măsură să transforme o fiară într-o victimă. Dacă modalitatea în care a fost judecat și condamnat Nicolae Ceaușescu a declanșat păreri de rău în rândul celor care au avut de suferit mai mult decât a suferit poporul român în întregul său, cu siguranță că Elena Udrea a înțeles care sunt resorturile ce trebuie acționate pentru ca statutul ei să îmbrace lacrimile victimei hărțuite de procurori așa cum au hăituit-o agenții secreți.

Traian Băsescu iese din tăcerea reconfortantă pentru țară, alăturându-se Elenei Udrea, cu atacuri aluzive, deocamdată, la excesele procurorilor pe care le consideră impardonabile, greu de explicat și mai ales de înțeles. Ploaia de cereri de arestare preventivă, turnată în capul Elenei Udrea, nu este înțeleasă de cel care timp de zece ani ”a apărat Justiția”, fără a-și recunoaște și asuma rolul direct pe care l-a avut la construirea acestui sistem diabolic de poliție politică în care au gestionat coridoarele secrete ce aveau activate trasee scurte între SRI-DNA-ICCJR.

Astăzi, Traian Băsescu s-a poziționat vizibil de partea creației sale politice, încercând să ne spună că este gata să rămână lângă ea, indiferent de ceea ce se va întâmpla mai departe. Acest ”mai departe” se pare că va fi decis de alții, decât cei investiți prin lege să tragă la răspundere pe cei care încalcă legea, devenind infractori. Nu știu dacă această pistă este una credibilă, chiar dacă mi se pare fezabilă afirmația prin care se spune că România nu s-a dezobișnuit să mai dea socoteală Înaltelor Porți, oriunde s-ar afla acestea.