CE a început să lucreze la o agendă europeană cuprinzătoare în materie de migraţie, Colegiul comisarilor stabilind, miercuri, domeniile de acţiune în acest sens: sistem comun de azil politic, o nouă politică privind migraţia legală, combaterea migraţiei ilegale şi securizarea frontierelor externe.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, în cadrul Colegiului comisarilor a avut loc, miercuri, o primă dezbatere orientativă cu privire la acţiunile-cheie pentru intensificarea eforturilor UE de punere în aplicare a instrumentelor şi cooperării existente privind gestionarea fluxurilor de migraţie din ţările terţe.”O bună gestionare a migraţiei reprezintă o provocare pentru Europa, în ansamblu. Acum este momentul să avem o nouă abordare privind modul în care colaborăm: trebuie să utilizăm mai bine şi mai coerent toate instrumentele de care dispunem, să convenim priorităţi comune şi să sporim resursele alocate la nivelul UE şi la nivel naţional, să realizăm o solidaritate reală şi o mai bună partajare a responsabilităţilor între statele membre. În mai vom prezenta o agendă nouă în materie de migraţie, care va prevedea intensificarea guvernanţei în vederea consolidării sistemului comun de azil, va stabili un program viabil privind migraţia legală, va acţiona cu mai multă fermitate împotriva migraţiei ilegale şi va garanta o mai mare securitate a frontierelor”, a declarat cu această ocazie prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans.Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă, Federica Mogherini, a precizat că europenii trebuie să abordeze „cauzele profunde ale migraţiei, începând de la crizele care se extind la frontierele noastre, în principal în Libia”. „Acesta este motivul pentru care intensificăm cooperarea cu ţările de origine şi de tranzit, cu scopul de a oferi protecţie în regiunile de conflict, de a facilita relocarea şi de a elimina rutele de trafic”, a subliniat Mogherini.Dezbaterea din cadrul Colegiului comisarilor a stabilit cele patru domenii principale în care sunt avute în vedere acţiuni în Agenda europeană în materie de migraţie: un sistem comun de azil politic, o nouă politică europeană privind migraţia legală, combaterea cu mai multă fermitate a migraţiei ilegale şi a traficului de persoane şi securizarea frontierelor externe ale Europei.În ceea ce priveşte sistemul comun de azil politic, CE precizează că Uniunea Europeană dispune de unul dintre cele mai avansate cadre legislative la nivel mondial pentru a oferi protecţie celor care au nevoie de aceasta, subliniind că trebuie pus în aplicare pe deplin şi în mod coerent Sistemul european comun de azil adoptat recent.”Comisia va depune toate eforturile pentru ca divergenţele existente în practicile naţionale din cadrul politicii în materie de azil să dispară. Aprofundarea cooperării cu ţările terţe va fi, de asemenea, esenţială pentru abordarea cauzelor profunde ale migraţiei, precum şi pentru integrarea migraţiei în conceperea strategiilor de dezvoltare”, se arată în comunicat. În plus, Comisia se angajează să înregistreze progrese în ceea ce priveşte intensificarea eforturilor UE în domeniul transferului şi al relocării, printr-un dialog strâns cu statele membre şi cu ţările terţe care primesc un număr mare de refugiaţi.Printr-o nouă politică europeană privind migraţia legală, UE îşi propune să atragă talente pentru a fi mai competitivă la nivel mondial. „Acest demers reprezintă un efort pe termen lung, a cărui pregătire trebuie să o începem acum. Iată motivul pentru care Comisia Europeană va lansa o revizuire a Directivei UE privind cartea albastră. Va fi un proces dificil şi pe termen lung, care poate funcţiona doar prin discuţii cu statele membre, inclusiv cu privire la o abordare mai orizontală a politicii în domeniul migraţiei legale”, conform comunicatului CE.Referitor la combaterea cu mai multă fermitate a migraţiei ilegale şi a traficului de persoane, Executivul european informează că, în prezent, elaborează un pachet cuprinzător de acţiuni împotriva introducerii ilegale de migranţi şi doreşte, totodată, să dezvolte în continuare instrumente concrete care vizează ţările şi rutele prioritare, în strânsă colaborare cu ţările terţe, inclusiv prin intermediul acordurilor de readmisie şi al cadrelor de cooperare existente.Pregătirea agendei europene în materie de migraţie va viza şi securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene.”Un spaţiu fără frontiere interne şi o politică solidă în materie de azil şi de migraţie pot fi susţinute numai în condiţiile în care Europa îşi gestionează frontierele externe, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale. Gestionarea frontierelor este o competenţă partajată între UE şi statele membre, iar consolidarea supravegherii frontierelor externe ale UE reprezintă un interes vital pentru toţi”, afirmă Comisia.Totodată, CE apreciază că pregătirea agendei europene în materie de migraţie va fi o oportunitate pentru a se dezbate dacă şi în ce măsură Agenţia europeană de cooperare la frontiere – Frontex are nevoie de o majorare a bugetului, de mai multe instrumente operaţionale şi de un număr mai mare de resurse umane, astfel încât să poată răspunde mai bine evoluţiei provocărilor existente la frontierele externe ale UE.”Dacă dorim cu adevărat să consolidăm activitatea Frontex şi să punem în acţiune echipele europene de poliţişti de frontieră, va trebui ca statele membre să pună în comun resurse suplimentare”, avertizează Comisia Europeană.