Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a județului Caraș-Severin, împreună cu parteneri din Serbia, derulează un proiect menit să identifice o serie de măsuri de promovare a turismului în Banat.
„Printre măsurile identificate în cadrul proiectului se numără crearea unor rute turistice care să fie promovate la nivel european. Una dintre aceste rute, ce a fost luată la pas, împreună cu vecinii noștri din Serbia, invitați în aceste zile să descopere Banatul Montan, include și Cascada Bigăr, aflată pe o listă a celor mai spectaculoase cascade din lume”, a declarat vineri pentru AGERPRES Florin Stoichescu, din partea Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Caraș-Severin.
Din ruta turistică, propusă în aceste zile de autoritățile cărășene, fac parte, printre altele, și cel mai vechi teatru din țara noastră, Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița, stațiunea Băile Herculane, Clisura Dunării, Muntele Semenic, dar și complexul de mori cu apă de la Rudăria.
„Proiectul este unul deosebit de necesar, pentru ca vecinii noștri să vină și să viziteze aceste zone din Caraș-Severin, dar în special comuna Eftimie Murgu, unde se află și complexul mulinologic, format din 22 de mori de apă. Chiar dacă acestea au fost afectate de inundații în toamna anului trecut, noi am început reabilitarea lor, iar în scurt timp toate morile vor reintra în normal”, a afirmat primarul localității, Ilia Imbrescu.
Proiectul „Măsuri eficiente de promovare a turismului în Banat” are ca obiective dezvoltarea turismului, inclusiv întărirea identității regiunii de frontieră ca destinație turistică și îmbunătățirea calității vieții comunităților de frontieră, creșterea gradului de conștientizare și a interesului pentru zona Banatului, creșterea competitivității generale a economiei în zona de frontieră, precum și dezvoltarea economică și socială a zonei.
Acest proiect este finanțat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România — Serbia, iar valoarea totală este de 324.000 de euro.