Camera Deputaților: Aproximativ 300 de liceeni sunt așteptați să participe sâmbătă la Parlamentul Copiilor

 

„Evenimentul constă într-o simulare a procesului decizional parlamentar pe durata căruia elevi de la trei licee din București (Colegiul Național Spiru Haret, Colegiul Național Grigore Moisil și Colegiul Național de informatică Tudor Vianu), vor propune și susține inițiative legislative care le aparțin. Acestea vor fi dezbătute în plen, temele proiectelor vizând sistemul de educație românesc”, potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților transmis, miercuri, AGERPRES.

Sursa citată precizează că reprezentanții celor trei unități de învățământ vor aduce în discuție un proiect de lege privind introducerea unor materii opționale în ciclul liceal inferior, un proiect privind echitabilitatea evaluărilor naționale și un altul privind feedback-ul elevilor asupra actului educațional.

Alături de liceenii care vor participa sâmbătă la această simulare, vor fi prezenți și studenții care s-au înscris în programul de internship al Camerei Deputaților, se mai arată în comunicat.

Camera Deputaților găzduiește pentru al treilea an consecutiv Parlamentul Copiilor.