Steinmeier: Cu România realizăm o colaborare bazată pe încredere; performanțele dumneavoastră merită respect și recunoaștere

SteinmeierFrank-Walter Steinmeier, ministrul german de externe, afirmă într-un interviu acordat Hotnews, publicat cu o zi înainte de vizita sa în România, că Germania are cu țara noastră o „colaborare bazată pe încredere”, iar performanțele României din ultimii 25 de ani merită „respectul și recunoașterea” Germaniei. „Cu România realizăm, atât în contextul european cât și în cel internațional, o colaborare bazată pe încredere. Performanțele României din ultimii 25 de ani merită respectul și recunoașterea noastră. În calitate de parteneri în Uniunea Europeană ne confruntăm astăzi cu aceeași misiune, cea de a consolida și proteja în mod credibil, în interior, valorile noastre europene: democrația și statul de drept. În exterior, împărtășim îngrijorările privind situația de securitate modificată din imediata noastră vecinatate. Acesta nu este doar un subiect comun la nivel de UE, ci își pune amprenta și pe colaborarea și solidaritatea noastră la nivel de NATO”, afirmă oficialul federal, întrebat cu privire la locul României în politica externă a Germaniei. De asemenea, Steinmeier a arătat că salută anunțul României de a se implica și mai puternic în contextul alianței NATO, iar angajamentul Germaniei la măsurile de reasigurare și adaptare ale Alianței este unul amplu. „Suntem pregătiți să participăm la crearea în România a unor unități pentru integrarea forțelor NATO și a unui comandament multinațional de nivel divizie”, a specificat ministrul german. Totodată, el a remarcat că România rămâne în continuare o locație cu mare potențial pentru investițiile germane, însă țara noastră trebuie să facă eforturi pentru a-și pune la punct propria competitivitate prin „extinderea infrastructurii”, „administrație eficientă” și „mai multă siguranță juridică și licitații publice echitabile”. „Prezența îndelungată și importantă a unor investitori germani în România demonstrează că interesul este mare. România rămâne în continuare o locație cu mare potențial. Aici firmele germane găsesc forță de muncă motivată și bine pregatită, unele locații bucurându-se de o lungă tradiție industrială. Însă, referitor la investiții, nu putem trece cu vederea faptul că în Europa concurența este mare. Dacă România dorește să atragă noi investitori și să extinda ramuri economice mai pretențioase, va trebui, în egală măsură, să continue să-și pună la punct propria competitivitate. Din contactele noastre cu companii am aflat că extinderea infrastructurii, mai multă siguranță juridică și licitații publice echitabile, precum și o administrație eficientă vor reprezenta atuuri importante în unor cadrul unor viitoare decizii investiționale, luate în favoarea României”, a menționat ministrul Steinmeier. Oficialul german reafirmă și sprijinul și angajamentul autorităților de la Berlin pentru reformele din Republica Moldova, care și-a așezat relația cu UE pe baza Acordului de Asociere, dar și în privința abordării dificilului conflict din Transnistria. „Prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova a reașezat relația sa cu Uniunea Europeană pe un nou fundament. Aceasta reprezintpă o bază adecvată pentru relațiile moldo-europene — și nu vorbim acum despre aderarea la Uniunea Europeană, ci, mai degrabă, despre o ofertă către Chișinău în vederea unei colaborări mai profunde cu UE și a modernizării Republicii Moldova. Dorim să sprijinim în mod ferm Republica Moldova pe drumul său de reforme. Același lucru este valabil și în ceea ce privește abordarea dificilului conflict din Transnistria. Germania se angajează deja de multă vreme și se va implica și în viitor pentru procesul de pace în formatul 5+2”, afirmă Steinmeier. Cu privire la situația din Ucraina, ministrul federal arată că speră în realizarea de progrese și în ceea ce privește alte puncte prevăzute în Convenția de la Minsk, pe lângă începerea de către cele două părți a retragerii armamentului greu. „Fără îndoială: este un drum anevoios, în cadrul căruia nu putem exclude noi reculuri. Însă este eronat să crezi ca sancțiunile sau chiar livrarea de armament ar reprezenta un panaceu în conflictul din Ucraina”, a mai subliniat ministrul german. Ministrul Frank-Walter Steinmeier Steinmeier va face luni, 9 martie, o vizită în Romania, unde se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Steinmeier va participa și la inaugurarea unei noi investiții a unei companii germane și va vizita Sibiul, unde va primi titlul de cetățean de onoare și va participa la manifestarea festivă a Forumului Democrat al Germanilor din România, care sărbătorește 25 de ani de existență.