MAE: Atenționare de călătorie in Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care călătoresc în Republica Elenă că Federația Navală Panelenă (PNO) a anunțat organizarea, la nivel național, a unei greve de 24 de ore pentru ziua de duminică, 8 mai.Conform unui comunicat transmis AGERPRES de MAE, vor fi afectate toate categoriile de transportatori maritimi.Pe durata grevei, vapoarele rămân ancorate în porturi.MAE recomandă consultarea paginii de internet www.mae.ro și reamintește că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță”, care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situații speciale.