Asociația Student Sport și Asociația ”Vasile Tomoiagă” au lansat oficial, marți, candidatura României la organizarea Universiadei de vară din anul 2021, la Facultatea de Drept din Capitală, eveniment la care a participat și președintele Klaus Iohannis.
La lansare, eveniment la care AGERPRES a fost partener media, au mai participat, ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, președintele Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Alin Petrache, ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, secretarul general al Federației Internaționale a Sportului Universitar (FISU), Eric Saintrond, președinți de federații sportive, campioni olimpici, mondiali și europeni, un mare număr de jurnaliști.
Adrian Socaciu, fondator și președinte al Asociației Student Sport, a declarat că această candidatură este un proiect de țară, iar inițiativa a fost întâmpinată deopotrivă cu scepticism și entuziasm. ”Organizarea Universiadei 2021 este un proiect de țară și presupune o întrecere de 12 zile, la care sunt angrenați 9.000 de sportivi din 168 de țări, la 13 discipline sportive obligatorii și trei la alegere. Țara noastră a mai organizat acest eveniment în anul 1981 și a ieșit pe locul doi în clasamentul final pe națiuni. Decizia finală se va adopta în luna noiembrie 2015. România are nevoie de un astfel de proiect”, a afirmat Socaciu.
Gabriela Szabo a salutat inițiativa și a promis sprijinul ministerului pe care îl conduce: ”Ministerul Tineretului și Sportului sprijină organizarea în țara noastră a unor asemenea evenimente, care au un impact mare asupra dezvoltării infrastructurii, dar și cu efecte pe piața muncii. Este o inițiativă lăudabilă, pe care MTS o susține”.
Și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Alin Petrache, s-a alăturat proiectului: ”Susținem participarea României la competiții internaționale, dar tot așa de importantă este și găzduirea în țara noastră a unor asemenea manifestări. Aveți în COSR un aliat și un partener în susținerea acestui proiect”.
Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a declarat, la rândul său: ”Ministerul nostru stimulează descoperirea și promovarea talentelor. Vreau să amintesc aici faptul că organizăm împreună cu COSR și zece federații sportive Olimpiada gimnaziilor și am semnat documentele pentru perioada 2015-2019. Avem în țară 22 de cluburi sportive universitare, care au obținut performanțe bune în competițiile naționale și internaționale”.
Secretarul General al Federației Internaționale a Sportului Universitar (FISU), Eric Saintrond, a arătat în expunerea sa: ”Un asemenea eveniment nu e doar pentru sport și lumea sportivă, dar și pentru dezvoltarea întregii țări și mă gândesc în primul rând la infrastructură. Într-o lume dominată de droguri și confruntări ilegale trebuie să promovăm valorile sportului, etica acestui domeniu și faptul că este un foarte bun prilej pentru tinerii din întreaga lume să se împrietenească. Amintesc numele unor mari sportivi români, ca Nadia Comăneci, Gabriela Szabo, și în final vreau să subliniez că în această țară există potențialul de susținere a unui asemenea eveniment”.
Fosta mare campioană Nadia Comăneci a transmis un mesaj video în care a spus: ”România a găzduit în 1981 o Universiadă, subliniez că țara noastră este un teritoriu plin de campioni și frumusețe. Sunt Nadia Comăneci și susține această inițiativă”.
O altă adeziune de susținere a fost prezentată de prof. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității București: ”Este un proiect cu vocație națională și internațională, un impact major. Asociația Student Sport susține o cauză nobilă. Deși sunt profesor de filosofie de peste 20 de ani, sunt conștient de importanța sportului pentru formarea unor caractere puternice. Universitatea București va fi alături de acest proiect”.
Universiada este o manifestare sportivă și culturală internațională, organizată la fiecare doi ani într-o altă țară, pe baza unei proceduri de selecție elaborată de Federația Internațională a Sportului Universitar (FISU), fiind al doilea eveniment ca anvergură, după Jocurile Olimpice.
Organizarea Universiadei de Vară din 2021 ar fi cel mai mare proiect de țară după intrarea în NATO și UE, consideră inițiatorii acestui proiect. Pentru ca acest plan să devină posibil este necesară susținerea Guvernului României în vederea depunerii candidaturii de către Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU) și achitarea taxei de înscriere în valoare de 10.000 de euro, până pe data de 31 martie 2015. România a primit, în septembrie 2014, invitația oficială de a participa la procedura de depunere a candidaturii pentru organizarea Universiadei de Vară din 2021, din partea secretarului general al FISU.
România a organizat până acum o singură Universiadă, în anul 1981, acesta fiind, de altfel, și cel mai mare eveniment sportiv organizat vreodată în țara noastră. Universiada de vară din 1981 s-a bucurat de participarea a 2.930 de sportivi din 86 de țări și a peste 200.000 de spectatori. În acel an, sportivii români au obținut medalii la toate cele 10 discipline ale Universiadei și au ocupat locul 2 în clasamentul final.
Candidatura României este susținută de mari campioni ai României precum Nadia Comăneci, Andreea Răducan, Sandra Izbașa, Corina Ungureanu, Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Valeria Răcilă, Mihai Covaliu, Nicu Vlad, Alina Dumitru, Doina Melinte, Maricica Puică, Carmen Bunaciu și mulți alții.